Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

A fost modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest

A fost modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, aprobat prin Hotărârea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia nr. 22/2009.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Un proiect prevede o nouă schemă de ajutor pentru stimularea investiţiilor strategice

Ministerul Finanţelor a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor strategice pentru noi activităţi economice în valoare de cel puţin 500 milioane lei.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

Regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională

În Monitorul Oficial nr. 985/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 888/2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014 – 2020.

Categories
Ştiri

Au fost semnate acordurile de finanţare pentru stimularea investiţiilor

Primele acorduri de finanțare din 2019 acordate în baza schemei de ajutor de stat 807/2014 pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie au fost semnate de ministrul Finanțelor.

Proiectele aprobate vor crea 882 noi locuri de muncă, au o valoare totală de 379,1 milioane de lei, ajutorul aprobat pentru finanțarea acestora fiind în valoare de 151,1 milioane de lei. Aceste proiecte vor contribui cu 175,4 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele și impozitele suplimentare plătite.