Tag-Archive for » deţinuţi «

Două proiecte cumulate care permit relaxarea regimului de detenție, prin regim semideschis, dar și mai multe facilități pentru deținuți: în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an executarea pedepsei se realizează prin detenție la domiciliu. Totodată, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate. Mai mult …

Ministrul Justiţiei anunță că a cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să-i comunice o serie de date privind posibilităţile de valorificare a forţei de muncă în cazul deţinuţilor.

”În vederea unei mai bune reintegrări sociale, precum şi a valorificării potenţialului uman existent în penitenciare, de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor am solicitat următoarele: numărul deţinuţilor apţi de muncă; disponibilitatea acestora de a munci în afara penitenciarelor; domeniile în care aceştia sunt pregătiţi să muncească; repartiţia pe fiecare penitenciar. Ulterior, în condiţiile legii, pe bază unui contract de prestări servicii, deţinuţii vor putea presta diferite activităţi lucrative”, a scris ministrul. Mai mult …

Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege care prevede conferirea de despăgubiri, compensaţii materiale, pentru perioada cât un deţinut a stat în condiţii necorespunzătoare.

„Avem măsuri de natură legislativă pe care trebuie să le propunem în aplicarea Hotărârii Pilot (a CEDO – n.r.). (…) Legea 169 a dat beneficiul celor şase zile considerate executate la 30 în condiţii necorespunzătoare, dar unii deţinuţi au ieşit din penitenciar înainte de octombrie 2017. Au stat în condiţii necorespunzătoare şi nu au beneficiul celor şase zile. CEDO ne spune să găsim şi pentru ei un remediu, prin care să le conferim despăgubiri, de data aceasta în bani. Prin urmare, la Ministerul Justiţiei se lucrează la un proiect de lege pentru conferirea de despăgubiri, compensaţii materiale, pentru perioada cât deţinutul a stat în condiţii necorespunzătoare, repet, dându-se o sumă pentru fiecare dintre zilele cât a stat în condiţii necorespunzătoare”, a declarat ministrul Justiţiei. Mai mult …

Ministrul Justiţiei a precizat că până în prezent peste 1.200 de deţinuţi au ieşit din penitenciar prin aplicarea legii recursului compensatoriu.

„Astăzi, când vorbim, avem 1.219 deţinuţi care au ieşit din penitenciar la termen prin aplicarea legii recursului compensatoriu. (…) 4.532 de deţinuţi care au fost liberaţi condiţionat”, a declarat Tudorel Toader într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ministerului Justiţiei.

Ministrul Justiției a declarat că speră ca, în urma aplicării legii recursului compensatoriu, „să nu existe o dinamică crescândă a ratei criminalității”, afirmând totodată că direcțiile de Probațiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberați.

Acesta a mai precizat: „Nu știu, vom vedea. Sper să nu existe, să spunem, o dinamică crescândă a ratei criminalității.

Până la urmă, pedeapsa și detenția în penitenciar are rolul acesta, de prevenție specială față de cel care a fost aplicată decât prevenție generală față de toți cetățenii cărora legiuitorul le atrage atenția să nu intre în impact cu legea penală că, de nu, vor suporta rigorile acesteia, adică pedepsele”.

Ministrul Justiției, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că: „S-au adunat la CEDO procese de ordinul miilor. Curtea Europeană le-a suspendat, a pronunțat decizia opririi și noi trebuie să le dăm despăgubiri și lor. Dacă mai sunt încă în penitenciar, unii primesc aceste șase zile la 30 de zile. Poate că alții au executat integral pedeapsa, au plecat acasă, dar au proces pe rol și spuneam că lor n-ai cum să le mai dai șase zile că sunt acasă, liberi. Și atunci le dai despăgubiri în echivalent bănesc. (…) Mai mult …

Ministrul Justiției anunță că a solicitat, prin intermediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), hotărârile de amânare referitoare la liberarea condiționată pentru toți deținuții aflați în penitenciare.

Această măsură vine în contextul în care majoritatea deținuților reclamă modul de aplicare a dispozițiilor legale referitoare la liberarea condiționată.

Ministrul a declarat: „Prin ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor), am solicitat hotărârile de amânare pentru toți deținuții aflați în penitenciare! Vrem să vedem considerentele respectivelor hotărâri”.

În calitate de persoană deţinută trebuie să se respecte unele reguli ale traiului în detenţie, însă totodată, deţinuţii au şi unele drepturi.

Cei aflaţi în detenţi nu pot fi rupţi de realitatea cotidiană astfel aceştia au dreptul să aibă unele echipamente informatice însă trebuie respectate regulile stricte care reglementează acest domeniu.

În Monitorul Oficial nr. 584/2017 a fost publicată Decizia nr. 952/2017 privind stabilirea caracteristicilor echipamentelor informatice ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi.

Potrivit noutăţilor legislative echipamentele trebuie să respecte anumite condiţii pentru a putea fi păstrate de deţinuţi. Mai mult …

La Senat a fost depusă o propunere legislativă de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Acest proiect este dedicat persoanelor care sunt supuse unui regim privativ de liberate şi prevede ca persoanele privative de libertate care mai au de executat cel mult 12 luni, dar nu mai puţin de trei luni de închisoare, pot urma un program de formare profesională organizat de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, cheltuielile necesare formării fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Mai mult …

carti-detinuti
Comisia juridică a Senatului a decis că persoanele private de libertate primesc o reducere a pedepsei de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie
şi nu 20 de zile indiferent de numărul cărţilor scrise în închisoare aşa cum a decis Guvernul. Senatorii din comisia juridică au introdus aceste modificări în OUG 24/2016, emisă de Guvernul Cioloș. Amendamentul adoptat a fost aprobat de comisie cu unanimitate de voturi.

Eu nu spun că pentru o lucrare cu adevărat ştiinţifică se transpiră cu sânge, ceea ce se şi face, dar nici nu pot să cad în extrema ordonanţei să spun: 20 de zile pentru un profesor universitar care a stat după gratii şi a scris cinci lucrări. Nu se poate. Este o nedreptate ce face ordonanţa. De aceea facem un compromis. După părerea mea e puţin, dar e părerea mea. Cel puţin 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică„, a declarat vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru.

O statistică a Administrației Naționale a Penitenciarelor arată că în 2015 s-au scris 331 de lucrări științifice.