Tag: demnitar

  • Se constituie Comitetul interministerial pentru realizarea transferului serviciilor publice

    Potrivit Deciziei nr. 33/2024 se constituie Comitetul interministerial pentru realizarea transferului serviciilor publice. Ministerele sunt reprezentate în cadrul Comitetului la nivel de demnitar sau înalt funcţionar public, precum şi de către un expert tehnic, iar celelalte autorităţi publice de către conducătorii sau înlocuitorii de drept ai acestora, precum şi de către un expert tehnic.

  • Lansarea portalului RUTI

    Conform unui comunicat al Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, reprezentații instituţiei au participat, în data de 14 octombrie, la sesiunea de prezentare a portalului Registrului Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), cu privire la modul în care înformațiile din ruti.gov.ro vor putea fi de folos ministerelor în interacțiunea cu grupurile interesate pentru a-și își aduce contribuția în procesul…

  • Bani de chirie pentru demnitarii de stat

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în Monitorul Oficial nr. 320 din 30 aprilie, a fost publicată Hotărârea privind stabilirea plafonului maxim pentru cheltuielile de cazare aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu şi imobilelor cu destinaţia de locuinţă, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de Regia Autonomă “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” pentru…