Categories
Fiscalitate Formulare/declaraţii Ştiri

Contribuabilii vor fi înştiinţaţi privind depăşirea termenului legal de depunere a unor declaraţii fiscale

În Monitorul Oficial nr. 325/2020 a fost publicat Ordinul nr. 934/2020 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 962/2016 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă .

Categories
Fiscalitate Formulare/declaraţii

ANAF a dat publicității Calendarul obligaţiilor fiscale pentru anul 2020

ANAF a dat publicității Calendarul obligaţiilor fiscale pentru anul 2020. Mai jos prezentăm perioadele cele mai apropiate.

Categories
Administraţie publică centrală Articole Autorităţi şi instituţii publice Dreptul muncii Persoane juridice. Societăţi

Înfiinţarea și completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor. Un nou act normativ!

Necesitatea și utilitatea existenței unei evidențe a salariaților sunt evidente, pentru oricine. Codul Muncii arată că fiecare angajator are obligația de a înființa un registru general de evidență a salariaților. Așadar, necesitatea registrului general de evidență a salariaților derivă, în primul rând din lege. Unde-i lege nu-i tocmeală!

HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților a fost publicată în „Monitorul Oficial” 1005/2017. Noul act normativ stabileşte metodologia de înfiinţare a registrului general de evidenţă a salariaţilor şi de completare şi transmitere în registru a elementelor raportului de muncă, de către două categorii de angajatori: persoanele fizice sau juridice de drept privat (fără a conta dacă au sau nu statutul de utilitate publică) și instituţiile sau autorităţile publice ori alte entităţi juridice ce angajează persoane în baza unor contracte individuale de muncă.

Categories
Formulare/declaraţii Ştiri Taxe/Impozite

Declaraţii fiscale cu termen 15 noiembrie 2016

contabilitatePână la 15 noiembrie 2016, trebuie depuse la ANAF, următoarele declaraţii fiscale:
Situația eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … (Anexa nr.4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat – Legea 227/2015 art.354 alin. (8), HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1);
Situația eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul … (Anexa nr.3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat – Legea 227/2015 art.354 alin.(8), HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1);
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă (Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – Operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice) – Legea 227/2015 art.394 și art.398, HG 1/2016 titlul VIII pct.63 și pct.97 alin.(1);

Categories
Formulare/declaraţii Ştiri Taxe/Impozite

Declaraţii fiscale cu termen limită 17 octombrie 2016

Ai-teren-ce-nu-poate-fi-cultivat-din-cauza-poluarii--Guvernul-s-a-razgandit---nu-mai-esti-scutit-de-impozitAgenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii, că până la data de 17 octombrie 2016, au obligaţia de a depune următoarele declaraţii fiscale:
– Situația eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … (Anexa nr.4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – de către Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat, în baza Legii 227/2015 art.354 alin. (8) şi HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1);
Situația eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul … (Anexa nr.3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat – Legea 227/2015 art.354 alin.(8), HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1);
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă (Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – Operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice) – Legea 227/2015 art.394 și art.398, HG 1/2016 titlul VIII pct.63 și pct.97 alin.(1);

Categories
Formulare/declaraţii Ştiri Taxe/Impozite

Declarații fiscale cu termen limită de depunere 25 septembrie 2016

contabilitateLa unitățile teritoriale Ministerului Finanţelor Publice, contribuabilii trebuie să depună, până la 25 septembrie, următoarele plăţi şi declarații fiscale:
– Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100: – lunar:Contribuabilii prevăzuți în OPANAF 1950/2012, Anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.1; – alte termene – Contribuabilii prevăzuți în OPANAF 1950/2012, Anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.3 – OPANAF 1950/2012;
Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru luna precedentă Formular 112 – Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) – f) din Legea nr.227/2015 precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte. Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activități dependente. Instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului. Orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor – Legea 227/2015 art.147 alin.(1) și alin.(2), OMFP 1045/2012;

Categories
Fiscalitate Formulare/declaraţii Ştiri Taxe/Impozite

Declaraţii fiscale cu termen 15 septembrie 2016

contabilitateContribuabilii trebuie să depună la Fisc, până mâine, următoarele declaraţii fiscale:
– Situația eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … (Anexa nr.4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – de către Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat în baza Legea 227/2015 art.354 alin. (8), HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1);
Situația eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul … (Anexa nr.3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – de către Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat, în baza Legea 227/2015 art.354 alin.(8), HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1);
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă (Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) – Operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice) – Legea 227/2015 art.394 și art.398, HG 1/2016 titlul VIII pct.63 și pct.97 alin.(1);

Categories
Administraţie publică centrală Formulare/declaraţii Ştiri

Din 2017, declaraţiile fiscale vor fi depuse doar online

793803poza

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroş, a declarat că, de la 1 ianuarie 2017, declaraţiile fiscale vor fi depuse doar online, formatul de hârtie urmând să fie complet eliminat. Astfel, în această toamnă, ANAF va începe o campanie de informare a contribuabililor privind depunerea electronică a declarațiilor.

În acest moment, 85% dintre contribuabili își depun declarațiile online.

ANAF precizarea că, într-o primă etapă, declarațiile care trebuie depuse exclusiv online de la 1 ianuarie 2017 sunt:

  • D100 Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat;
  • D101 Declarație privind impozitul pe profit;
  • D112 Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate;
  • D300 Decont de taxă pe valoarea adăugată;
  • D301 Decont special de taxa pe valoarea adăugată;
  • D390 Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare;
  • D394 Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul national;
  • D710 Declarație rectificativă.

Depunerea exclusiv online pentru celelalte declarații se va face etapizat.

Categories
Fiscalitate Formulare/declaraţii Ştiri Taxe/Impozite

Declaraţii fiscale cu termen luna iulie 2016

ccContribuabilii sunt înștiințaţi că în luna iulie trebuie să depună la organul fiscal competent următoarele declaraţii şi obligaţii de plată:
I. Obligatii declarative
15 zile de la data de când nu se mai realizează venituri Declarația de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri, precum și pentru stabilirea obligațiilor de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate Formular 604 – Se depune pentru înregistrarea în evidența persoanelor fizice fără venituri, precum și pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, potrivit legii, în vederea stabilirii – în baza Legii 227/2015 art. 180 alin. (1), OPANAF 3743/2015;
– 30 de zile de la data înființării/ data eliberării actului legal de funcționare/ data începerii activității/ data obținerii primului venit/ data dobândirii calității de angajator, după caz, sau 15 zile de la data modificării ulterioare a datelor declarate inițial:
Declaraţia 010Declarața de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică Formular 010 – Se completează de persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică. Declarația de înregistrare se completează la înființare, iar declarația de mențiuni se completează cînd se modifică datele declarate anterior. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală și eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum și la actualizarea informațiilor;
Declaraţia 020Declarața de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal Formular 020 – Se completează de persoanele fizice, altele decât cele care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală și eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum și la actualizarea informațiilor;

Categories
Fiscalitate Formulare/declaraţii Ştiri Taxe/Impozite

Declarații fiscale cu termen 10 mai 2016

calcul_bani_45654033055_86598400_99891300_62817400
10 mai este data limită de depunere, la unităţile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a trei declarații fiscale, iar în cazul nerespectării termenului-limită contribuabilii riscă amenzi de până la 5.000 de lei.

Cele trei declarații sunt:
 010 Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică Formular 010
020 Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal Formular 020
070 Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere Formular 070
care trebuie depuse de către persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în baza Legii nr. 227/2015 art.310 alin.(7) şi OPANAF 3698/2015.