Tag: decalaj

  • Autorităţile intenţioneză să reglementeze cadrul legal pentru înfiinţarea fondurilor suverane

    Autorităţile intenţionează să reglementeze cadrul legal pentru înfiinţarea fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii sub forma unor vehicule de investiţii sau intermediere financiară în acţiuni/participaţii în proiecte şi companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din România. Potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, fondurile…

  • Președintele CSM: Sistemul judiciar vrea o salarizare separată și unitară

    În urma unei întâlniri la care au fost prezenți și miniștrii Justiției și Muncii, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mircea Aron, a afirmat că sistemul judiciar își dorește o salarizare separată și unitară. ”Am concluzionat, din discuții, că sistemul își dorește o salarizare separată și unitară. Din acest punct de vedere s-a concluzionat că Guvernul…