Regula este că obligația stabilită prin hotărârea unei instațe sau prin alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, atunci se va trece la executarea silită pentru aducerea sa la îndeplinire.
Codul de procedură civilă a stabilit că executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
Problema care a generat o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată a fost aceea de a ști cui îi aparține competența de a executa hotărârile judecătorești privind creanțe bugetare datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului.
Sunt situații în care în cadrul unui proces penal este obligatorie instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului. De exemplu, dacă persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, în situația infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, corupție. Problema care a generat controverse a fost aceea de a ști dacă instanța are obligația în astfel de cazuri să instituie sechestru atunci când din verificările efectuate rezultă că nu există niciun bun în patrimoniul inculpatului sau părții responsabile civilmente. 
Înainte vreme atunci când oamenii își dădeau cuvântul acesta valora mai mult decât orice act semnat. Vremea a trecut și oamenii au ajuns să pună preț mai mare pe ceea ce rămâne decât pe cuvântul dat, deoarece au realizat că „verba volant scripta manent” („Vorba zboara ceea ce este scris rămâne”). Atunci când semnezi un act trebuie să îți asumi conținutul său și să fii conștient de potențialele consecințe. O vorbă din bătrâni spunea că „dacă spui, să nu scrii, dacă scrii, să nu semnezi și dacă semnezi, să nu te miri!”
Codul de procedură civilă a stabilit reguli clare în materia executării silite, reguli ce trebuiesc urmate de cei interesați să pună în aplicare titlul executoriu pe care îl au și să își recupereze de la debitor datoria.
Prin Ordonanța 23/2017 s-a prevăzut posibilitatea pentru contribuabili de a plăti defalcat TVA. Astfel, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA pentru încasarea și plata TVA. La fel, instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA au aceeași obligație privind contul pentru încasarea TVA. Aceste conturi de TVA se deschid în lei și valută.
Pe fondul crizei economice tot mai multe firme au ajuns în stare de insolvență sau au dorit să intre în procedura de lichidare. Persoana care a condus astfel de proceduri, precum și procedurile de prevenire a insolvenței sau a măsurilor de supraveghere financiară sau de administrare specială este practicianul în insolvență.
Prin OUG 32/2016 pentru completarea legii 227/2015 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale care a fost publicată în Monitorul Oficial 488 din 30 iunie 2016 și s-a stabilit că, în cazul în care se sting obligațiile asumate prin credite prin transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal conform prevederilor legii dării în plată, nu se va datora impozitul aferent transferului de proprietate. Rețineți că această regulă este valabilă doar pentru o singură operațiune de dare în plată. 
Concordatul preventiv este un contract încheiat între debitor şi creditorii care deţin cel puţin două treimi (2/3) din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, în baza căruia debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a creanţelor creditorilor împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află întreprinderea acestuia.
„Nimeni nu a dat faliment plătind prea multe impozite deoarece a câștigat prea mulți bani.” (Murphy). Și, totuși, sunt mulți români care nu au mai putut face față costurilor zilnice, au acumulat datorii, astfel încât legiuitorul a decis să le acorde șansa de a se redresa financiar, de a-și acoperi datoriile și a ieși basma curată din această încurcătură.
Infracțiunea de abandon de familie s-a regăsit în Codul penal din 1969 și a fost preluată și în actuala lege penală. Această infracțiune se referă la cazul în care o persoană care are obligația legală de întreținere față de o altă persoană (de exemplu, părinții față de copii) nu achită, cu rea-credință, timp de trei luni pensia de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească. Pedeapsa este amenda sau închisoarea de la 6 luni la 3 ani. În vechiul Cod penal, era prevăzut termenul de neplată de două luni, iar pedeapsa era de la unu la 3 ani sau amenda.