Tag: cumparator

  • La nivel european s-a ajuns la un acord pentru interzicerea practicilor comerciale neloiale

    Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au ajuns la un acord politic cu privire la un nou set de reguli care vor garanta, pentru toţi fermierii din UE şi pentru o mare majoritate a companiilor agroalimentare din UE, protecţia împotriva practicilor comerciale neloiale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Noua legislaţie europeană va acoperi…

  • Legea cartelelor telefonice

    Legea privind cartelele prepay este neconstituţională în ansamblul sau, pentru că nu oferă garanţii care să asigure confidenţialitatea datelor personale, se menţionează într-o decizie a CCR, publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ declarat neconstituţional prevedea că persoanele care deţin o cartelă telefonică prepay, precum şi cele care intenţionează să cumpere o astfel de cartelă ar…

  • Vânzătorul contemporan. Negustor cinstit?

    Vânzarea este o acţiune cotidiană. În funcţie de nevoile noastre, putem juca rolul vânzătorului sau al cumpărătorului. Ceea ce se ştie mai puţin este că relaţia vânzător-cumpărător continuă şi după încheierea vânzării, chiar şi după ce bunul a fost predat iar preţul s-a plătit. Înseamnă că nu putem să vindem lucruri de o calitate inferioară…

  • Mulți vând vin diluat cu apă și uite așa mai dau o țeapă!

    O vorbă din bătrâni spune că „hoțul neprins este negustor cinstit.” Când nea Marin și-a deschis magazinul alimentar a avut de la început mulți clienți încântați că nu trebuie să mai bată drumul până în centru pentru cumpărături. Nea Marin negustor din tată-n fiu a văzut că are vad și a început să diversifice mărfurile…

  • Dacă de cântar eu trag, mâna-n buzunar îți bag!

    În sfârșit a venit vara! Și ce este mai plăcut decât să mergi prin piață să guști din bunătățile sezonului. Doamna Elvira merge aproape zilnic în piață. Este pensionară așa că timpul îi permite să se plimbe printre precupeți, să se târguiască și să își aleagă marfă proaspătă zilnic. Aproape toți negustorii din piață o…