Tag-Archive for » creşterea copilului «

Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna mai 2018 au totalizat 57,075 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 624,38 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În luna mai, erau 91.411 beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului, cei mai mulţi fiind în Bucureşti – 13.008 şi în judeţele Cluj – 4.159, Timiş – 3.989, Iaşi – 3.699 şi Prahova – 3.631.  Mai mult …

mamica_bebelus_carucior_61563200

În data de 18 aprilie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind indemnizaţiile pentru mame, considerând că este una bună, așteptată și binevenită. “Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care cu siguranță este foarte importantă pentru România”, spune preşedintele.

În aceeaşi zi, noul ministru al Muncii a depus jurământului la Palatul Cotroceni, iar şeful statului i-a spus să găsească în Guvern cele mai bune soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege.

Actul normativ prevede eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, precum şi acordarea indemnizaţiei pe perioada până când copilul împlineşte vârsta de doi ani. Astfel, persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creşterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Totodată, legea majorează nivelul indemnizaţiei lunare cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.

lc
În Monitorul Oficial al României nr. 649 din data de 27 august 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 685/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011.

Actul normativ prevede că persoanele care realizează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse vor beneficia de concediu și de indemnizația pentru creșterea copilului pe baza documentelor care dovedesc suspendarea a cel puțin uneia dintre activități.

În cazul în care ambii părinți solicită succesiv dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului, limita de venituri de 3.000 de lei pe care o pot realiza anual concomitent cu primirea indemnizației se aplică fiecăruia dintre aceștia.