Relaţia creditor-debitor este una sensibilă, dar care ar trebui să fie bazată pe încredere reciprocă şi probitate. Realitatea arată, însă, de multe ori, altfel, ambele părţi abătându-se, mai mult sau mai puţin, de la regulile jocului, sau încercând să le eludeze. Legea prevede măsuri de sancţionare ale acestor abateri, dar pune şi “arme” la îndemâna părţii ce ar fi afectată de “matrapazlâcurile” partenerului său de afaceri. Astfel de arme sunt acţiunea pauliană (revocatorie), şi acţiunea oblică (subrogatorie), mijloace prin care creditorul poate să contracareze actele neloiale ale debitorului său.
Creditorul chirografar versus creditorul ipotecar
Există creditori care, prin statutul conferit de lege, au o poziţie privilegiată, şi aceştia sunt creditorii ipotecari, a căror obligaţie este garantată cu un bun din patrimoniul debitorului. De exemplu, domnul Ionescu, ce a contractat un împrumut cu banca X, garantat cu o ipotecă asupra unuia din imobilele sale. Astfel, creditorul-bancă X va avea două drepturi speciale: cel de urmărire: dacă domnul Ionescu înstrăinează imobilul, creditorul îl va putea urmări în mâinile terţului ce îl dobândeşte, ipoteca subzistând asupra bunului, şi dreptul de preferinţă, ceea ce înseamnă că, în concurs cu alţi creditori ai domnului Ionescu, cel ipotecar va avea prioritate în satisfacerea creanţei. Creditorii fără garanţii îşi vor îndestula creanţele din ceea ce a rămas din activul patrimoniului domnului Ionescu, după ce creanţa creditorului ipotecar a fost încasată.