Tag: credit

  • Cum înțelege statul să îi stimuleze pe români să cumpere autoturisme noi ?

    Povestea primului automobil din lume a început în data de 3 iulie 1886 când inginerul german Karl Benz și-a prezentat invenția. Acesta era însoțit de fiul său căruia îi revenea nobila misiune de a alimenta mașina cu benzină. Automobilul avea trei roți și mergea cu fabuloasa viteză de 15km/h. De atunci automobilele s-au perfecționat și…

  • Noi condiții în programul Prima Casă

    În curând, românii care şi-au cumpărat o locuinţă prin programul “Prima Casă” vor putea să-şi o schimbe cu una mai mare. Condiţiile de îndeplinit restrâng numărul celor care vor putea să se mute. Irinei Chiţu, Country Director al Finzoom România, i se pare complicat ca un proprietar de Prima Casă să îşi găsească, în acelaşi…

  • Protecţia populaţiei împotriva riscului de depreciere a monedei naţionale asociat expunerii la credite în valută

      Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind aprobarea Programului de protecţie a populaţiei împotriva riscului de depreciere semnificativă a monedei naţionale asociat expunerii la credite în valută. Proiectul de lege arată că prin acest Program se urmăreşte un interes social constând în protejarea persoanelor fizice împotriva efectelor produse de deprecierea…

  • Conversia în lei a creditelor în valută

    În şedinţa din 18 martie, Guvernul a pus în discuţie un proiect de lege privind conversia în lei a creditelor în valute care s-au apreciat cu peste 50% faţă de leu raportat la momentul contractării creditului. Potrivit proiectului, banca va acorda un discount de 15% din valoarea rezultată iar statul va asigura garanţii pentru 50%…

  • Ai avut, până acum, doar maşini vechi? Ce zici de programul „Prima maşină”?

    Foarte mulţi dintre tinerii de astăzi nu au „nici case, nici maşini”, după cum spunea, de curând, un controversat afacerist, numindu-i „Generaţia n-am”! În ideea de a înlesni accesul acestor tineri la locuinţe proprietate personală şi autoturisme, dar şi de a stimula economia şi creditarea, legiuitorul a lansat programe precum „Prima casă” şi, de curând,…

  • Statul te sprijină, în continuare, să-ţi cumperi autoturism nou. Numai să îndeplineşti cerinţele!

    Există o puzderie de români, tineri sau nu prea, care-şi doresc cu ardoare să conducă o maşină proprie. Ca urmare, piaţa autoturismelor la mâna a doua este în plină expansiune. Ştiţi cum se spune: “cine n-are ochi albaştri, sărută şi negri!” Nu ai bani de-o maşină nouă? Te mulţumeşti şi cu una la mâna a……

  • Programul “Prima Maşină”

    Proiectul de norme elaborate de Ministerul Finanţelor pentru implementarea programului “Prima Maşină”, prin care satul garantează creditele, persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, inclusiv, la data aprobării creditului vor beneficia de o finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit –…

  • Ai vrea şi tu o maşină nouă? Te încurajează statul să-ţi iei, pe datorie!

    Numărul de maşini de pe drumurile României este deja mare, dar în creştere este şi numărul celor care au în plan achiziţionarea unui autoturism. Nu tot românul îşi permite să achite dintr-un foc preţul unui autoturism nou. De aceea, mare parte dintre autoturismele nou-cumpărate nu sunt şi proaspăt fabricate. Sunt pline parcările de maşini străvechi şi…

  • Ordonanţa de Urgenţă privind programul Prima Maşină a fost aprobată

    Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă programul “Prima Maşină”, prin care statul va garanta creditul bancar contractat pentru achiziţia unui autoturism nou. Actul normativ nu include alte detalii legate de valoarea creditului care poate fi contractat cu garanţia statului, de perioada de valabilitate şi de avansul minim care poate fi solicitat cumpărătorului, ci prevede…

  • Guvernul vrea să lanseze programul “Prima Maşină”

    Guvernul vrea să lanseze din noiembrie programul “Prima Maşină”. Premierul Victor Ponta a declarat că Programul “Prima Maşină” va urmări să simplifice accesul tinerilor la creditare şi va fi destinat persoanelor cu venituri reduse, încurajând însă şi achiziţia de maşini mai puţin poluante şi stimulând industria autohtonă de autoturisme. Programul vizează emiterea de garanţii de stat pentru…