Tag: creanţe

  • Statul va putea să-şi mărească participaţia la companiile controlate

    Statul va putea să îşi mărească participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune interzisă în prezent de Legea insolvenţei. Procedura rezultă din prevederile unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern,…

  • Proiect privind sistemul informatic de evidenţă a creanţelor din infracţiuni

    Potrivit unui proiect publicat pe portalul juridic al Ministerului Justiţiei, Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni (ONPCCRCI) va implementa un sistem informatic de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni. Cu ajutorul acestui proiect se va permite evaluarea permanentă a situaţiei recuperării creanţelor provenite din infracţiuni şi adoptarea…

  • Măsuri în domeniul bancar

    Potrivit noutăţilor contabile, Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice un proiect de Ordonanţă ce are drept scop stabilirea cadrului general şi a condiţiilor pentru emisiunea de obligaţiuni garantate cu creanţe de către emitenţi, persoane juridice române, precum şi reglementarea drepturilor şi obligaţiilor conferite de acestea deţinătorilor lor. Obligaţiunile garantate cu creanţe pot fi emise…

  • Procedura de selectare a contribuabililor pentru inspecţie fiscală

    Conform ultimelor noutăţi contabile, Ministerul Finanţelor Publice a publicat un proiect de Ordonanţă de Guvern, prin care se modifică prevederile referitoare la selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală prevăzute în O.G. nr. 92/2003, republicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007. Proiectul de act normativ prevede că selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi…

  • Modificarea şi completarea unor reglementări contabile – proiect

    Operatorii economici ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste reglementări contabile cuprind prevederi referitoare la contabilizarea de către operatorii economici a activelor, datoriilor…

  • Creanţele împotriva statului, garantate, dar în condiţiile legii

    Comisia de revizuire a Constituţiei a revenit asupra amendamentului votat săptămâna trecută, care garanta creanţele împotriva statului şi le conferea acelaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale, menţinând principiul, dar adăugând formula “în condiţiile legii”. Preşedintele Comisiei de revizuire, Crin Antonescu, a precizat că a discutat cu premierul Victor Ponta despre această adăugire, precizând că…

  • Proiect privind reglementarea firmelor de recuperare a creanţelor

    ANPC pregăteşte un proiect de lege care să restrângă şi să reglementeze pârghiile firmelor de recuperare a creanţelor. Proiectul ar trebui să reducă abuzurile asupra debitorilor, şi a venit în urma sesizărilor consumatorilor la ANPC. Autoritatea a mai iniţiat un proiect de lege în acest sens şi în trecut, însă iniţiativa a fost blocată în…