Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în situaţia suspendării executării actului administrativ, acordată de instanța de judecată în condițiile Legii nr. 554/2004, în ipoteza constatării legalităţii titlului de creanţă, pe perioada cât subzistă suspendarea, se datorează dobândă.
În speţă, Înalta Curte nu a acceptat raţionamentul recurentului potrivit căruia instituţia suspendării nici nu şi-ar putea atinge scopul, dacă se admite că pe perioada de suspendare, deşi se suspendă plata debitului, acesta poate să producă dobândă în sarcina persoanei în favoarea căreia a fost creată instituţia suspendării, respectiv a debitorilor, întrucât prin suspendarea executării titlului nu se anulează debitul principal, ci doar se suspendă temporar de la executare dobânda, reprezentând sancţiunea pecuniară pentru neplata în termen, sancţiune care nu este condiţionată sau influenţată de măsurile de executare, ci doar de momentul stingerii creanţei.
Legea privind darea în plată a fost încă de la început subiect de dispută şi a atras numeroase critici.
Declarația fiscală unică (Declarația 212) a fost recent introdusă în legislație pentru declararea, impozitarea și taxarea veniturilor extrasalariale, iar o caracteristică a acesteia e că devine titlu executoriu atunci când se atinge scadența la obligațiile de plată.
Înainte vreme atunci când oamenii își dădeau cuvântul acesta valora mai mult decât orice act semnat. Vremea a trecut și oamenii au ajuns să pună preț mai mare pe ceea ce rămâne decât pe cuvântul dat, deoarece au realizat că „verba volant scripta manent” („Vorba zboara ceea ce este scris rămâne”). Atunci când semnezi un act trebuie să îți asumi conținutul său și să fii conștient de potențialele consecințe. O vorbă din bătrâni spunea că „dacă spui, să nu scrii, dacă scrii, să nu semnezi și dacă semnezi, să nu te miri!”
