Categories
Social

Cum poţi obţine bani pentru copilul tău? Alocaţii europene!

Dreptul la alocatii europene pentru copii parinţilor plecati la serviciu în afara ţării. Formularul e 411.

Copiii ai căror părinţi muncesc în ţări membre ale Uniunii Europene pot beneficia de alocaţia din ţara respectivă!

În România, alocaţia este de 40 de lei, aproximativ 11 euro, în timp ce în restul statelor europene valoarea acesteia poate fi şi de 15 ori mai mare.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, copiii ai căror părinţi lucrează cu forme legale în statele U.E. au dreptul la alocaţiile de care beneficiază minorii din ţările respective.

Sistemul de protecţie socială, conform normelor europene, cuprinde nu doar dreptul la pensie, ci şi la alocaţii pentru minori, indemnizaţii de creştere a copilului şi şomaj.

De aceste drepturi pot beneficia însă doar cetăţenii europeni care lucrează cu forme legale pe teritoriul Uniunii Europene.

Deşi numărul romanilor plecaţi la muncă în diverse ţări membre ale Uniunii Europene este de exterm de mare, foarte puţini ştiu că doar prin completarea unui formular, E 411, şi depunerea acestuia la autorităţile statului rezident, copiii lor pot primi o alocaţie de 10 sau15 ori mai mare decât cea din România, în funcţie de statul în care lucrează.

Indiferent cu cine şi-au lăsat copii în ţara (părinţi, fraţi, surori, bunici), atâta timp cât părinţii lucrează legal în Uniunea Europeană, copii loc au dreptul la o alocaţie europeană. Tot ce trebuie sa facă este să se adreseze direcţiilor de muncă, agenţiilor de ocupare şi caselor de pensii din România sau instituţiilor similare din statele respective.

Alocaţie de sute de euro pentru copii noştri

În România, alocaţia este de circa 11 euro. În Italia, echivalentul alocaţiei de stat pentru copii este de 124 de euro lunar, în Germania este de 154 de euro, iar în Franţa de 119 euro. Belgia este singura ţară care oferă şi retroactiv alocaţia, aceasta fiind în valoare de 150 de euro.

În situaţia în care doar unul dintre părinţi lucrează într-un stat membru al Uniunii Europene în care alocaţia este mai mare decât în ţara de origine, copilul rămas în ţară va putea primi aceeaşi sumă de bani la care au dreptul minorii din ţara respectivă.

 

Categories
Articole Proiecte şi propuneri legislative Protecţia consumatorului Social

Iată ce ne lipsea… Mai multă publicitate la băuturile spirtoase!

259161-alcool„Chelului, tichie de mărgăritar îi mai trebuie!” Aşa ne lipseşte şi nouă, românilor, un flux mai mare de publicitate la băuturile spirtoase. Desigur, unora le-ar prii să-şi vadă reclama la ţuica din producţia proprie pe toate gardurile şi pe toţi stâlpii oraşelor.

Băutorul nu aşteaptă vreo invitaţie specială pentru a călca pragul birtului. În schimb, reclama la alcool, mai ales când e prea multă, îl convinge treptat pe cel inocent, predispus a-i cădea în capcană, că un păhărel-două nu strică. Dimpotrivă, paharul plin nu poate fi decât de bun augur, fiindcă este promovat peste tot prin reclame. La primul pahar, omul bea vin! La al doilea pahar, vinul bea vin. La cel de-al treilea pahar, vinul îl bea pe om. La spirtoase, însă, nu mai vorbim de pahare. Ci de înghiţituri!

În conţinutul actual al Legii 148/2000 privind publicitatea se prevede, la art. 13^1 alineatul (1) că publicitatea la băuturile spirtoase- aşa cum sunt ele descrise în Normele pentru definirea, descrierea şi prezentarea băuturilor spirtoase- este permisă numai în cazul reclamelor răspândite prin intermediul presei scrise, al televiziunii şi radioului. E deja suficient! Mai are, oare, băutura nevoie de publicitate, în condiţiile în care se vinde mai ceva decât pâinea caldă?!

După numărul decalitrilor pe care îi toarnă românul anual pe pâlnia gâtului s-ar zice că publicitatea e de prisos! Cu ea sau fără ea, alcoolul e marfă vandabilă. Nu zăboveşte prea mult sticla pe raft! Zici că nu descindem din marele Burebista, care-a ordonat tăierea viilor pe tot cuprinsul Daciei… Parcă jumătate din români îşi trag obârşia mai degrabă de la strajnicul Setilă, ortacul lui Harap-Alb.

Sau poate regele Burebista a avut motivele sale pentru o aşa măsură drastică! Pe vremea aceea, numărul redus de băuturi alcoolice disponibile (doar bere şi vin!) nu impunea descrierea acestora în lege iar neajunsurile produse nu puteau egala ravagiile pricinuite de consumul contemporan de alcool distilat!

De la alineatul (2) al articolului invocat aflăm că difuzarea publicităţii în programele audiovizuale nu se realizează altfel decât conform Deciziei CNA nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea şi teleshoppingul.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Cadru legal pentru combaterea exploatării copiilor prin muncă

descărcare

Cu prilejul Zilei Mondiale Împotriva Exploatării prin Muncă a Copilului, Comisia pentru egalitate de şanse a Senatului a declarat că se va implica activ în crearea unui cadru legislativ coerent şi funcţional în domeniu.

Astfel Comisia propune să aducă îmbunătăţiri colaborării cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu, asociaţiile de părinţi, alţi factori de decizie de la nivel naţional şi internaţional pentru conştientizarea societăţii civile cu privire la riscurile şi consecinţele expunerii copilului la cele mai grave forme de muncă.

În data de 12 iunie 2002, Organizaţia Internaţională a Muncii a declarat Ziua Mondială Împotriva Exploatării prin Muncă a Copilului.

Categories
Protecţie socială Social Ştiri

Creşterea alocaţiei pentru copii

orfelinat
Deputatul PSD Ana Birchall a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, adoptarea unei soluţii privind creşterea cuantumului acesteia fiind în opinia sa “mai mult decât necesară”.

“Alocaţia de stat pentru copii este cea mai longevivă prestaţie din domeniul asistenţei sociale, fiind instituită în anul 1993, scopul principal fiind acela de a suplimenta veniturile familiei pentru asigurarea unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor şi de sprijinire a familiilor cu copii. Acest scop nu este nici pe departe îndeplinit cu suma alocată copiilor în acest moment de statul român”, apreciază Birchal.

Proiectul de lege al deputatului PSD stipulează o creştere graduală în perioada 2013-2016 a alocaţiei de stat pentru copii.

“Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează la 0,106 ISR pentru anul bugetar 2013-2014, la 0, 17 ISR pentru anul bugetar 2014- 2015, la 0,4 ISR pentru anul bugetar 2015-2016”, prevede proiectul de lege depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Ana Birchall consideră că pentru multe familii din România această alocaţie reprezintă o sursă de venit indispensabilă pentru asigurarea necesităţilor copiilor, creşterea cuantumului alocaţiei fiind, în opinia sa, “o măsură importantă de susţinere a unui act educaţional de calitate”.

Categories
Social Ştiri

Creşterea alocaţiei pentru copii, o ţintă pentru anul 2014

alocatie

Ministrul Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a declarat că creşterea alocaţiei pentru copii este o ţintă pentru anul 2014, în condiţiile în care va exista şi bugetul necesar.

Mariana Câmpeanu a menţionat că alocaţia pentru copii nu a fost mărită din 2008, dar speră ca pentru 2014 să crească economia şi să fie posibilă planificarea în bugetul pe anul următor creşterea alocaţiei.

Categories
Articole Social

Cheia

Aproape ajunsesem acasă când am zărit pe treptele din fața blocului o fetiță plângând.   Când am ajuns în dreptul ei am recunoscut-o: locuia la etajul 3 în bloc cu mine. Am întrebat-o: „De ce plângi? Ce ai pățit?” Printre sughițuri mi-a răspuns: „Azi la școală am pierdut Iphone-ul primit de la mama. Ce mă fac?” Am răsuflat ușurată, nu era ceva grav, dar oricum am rămas surprinsă că un copil de 8 ani avea un telefon așa performant. La ce i-o fi folosind? I-am zis: „Hai să mergem sus, nu are rost să mai stai aici, probabil că mama ta este îngrijorată.” M-a luat de mână, și-a șters lacrimile și am intrat în bloc. Am urcat la etajul trei, am sunat la ușă și ne-a deschis mama fetiței. A rămas mirată de prezența mea, i-am explicat motivul apariției mele în cadrul ușii ei. Când a aflat ce i se întâmplase fetiței a zis: „A, nu-i nimic o să-ți cumpăr altul. Se mai întâmplă să pierzi lucruri!

Am lăsat fetița în brațele grijulii ale mamei și m-am îndreptat spre apartamentul meu. Mi-am scos cheia din geantă, am deschis ușa și în acel moment m-am simțit ca și cum m-am întors în timp cu peste 20 de ani în urmă când eram și eu elevă, de vâsta fetiței care își pierduse telefonul. Și deodată, m-au cuprins amintirile, m-am afundat în fotoliul din sufragerie, am închis ochii și totul părea atât de real derulându-se în fața ochilor mei.

Am crescut cu cheia de gât. Și sunt mândră de acest lucru. Când eram eu elevă nu existau bone cu care să stai acasă când veneai de la școală, în timp ce părinții erau la serviciu. Erau zile  în care nu-mi vedeam părinții, fiindcă lucrau în schimburi, dimineața sau noaptea. Cheia de gât a reprezentat pentru mine simbolul responsabilității și libertății mele. Știam că atunci când vin de la școală trebuie să am grijă să nu intru în discuție cu persoane pe care nu le cunosc, după ce intru în casă să nu deschid ușa la necunoscuți și dacă întâmplător aflam de la vecina de palier că s-a adus ulei sau zahăr la alimentara din colț să mă așez la coadă. Poate apucam să cumpăr, poate nu. Important era că acolo la coadă intrai în vorbă cu o grămadă de persoane. Atunci nu exista Facebook ca să socializezi, relația interumană era pe primul loc. Acum toți se întâlnesc pe Facebook, dar, de fapt fiecare stă singur, doar el și calculatorul.

După ce ajungeam de la școală, îmi făceam conștiicioasă temele și apoi ieșeam afară la joacă unde mă întâlneam cu ceilalți copii la bătătorul de covoare din spatele blocului. În joaca mea, mereu verificam să nu pierd cheia pe care mama mi-o pusese cu atâta grijă la gât. Atunci când ne jucam se întâmpla să ne julim la genunchi, dar nu alergam repede la mama speriați de ce am pățit. Ne ridicam și ne continuam joaca. Dacă se întâmpla să ne mai certăm pentru o gumă Turbo sau vedeam că unul dintre noi se lăuda că are ultimul număr din revista Pif, nu ne supăram și nu aveam frustrări. Totodată, nu-mi amintesc ca cineva să fi avut vreo problemă că mergeam la ore și sâmbăta. Nu era un capăt de țară. Nu alergam repede la psiholog să ne tratăm pentru cearta pe o surpriză Turbo.

Nu pot să uit cum era Crăciunul. De obicei înainte de Crăciun dacă aveai noroc puteai cumpăra un kilogram de portocale sau banane după ce stăteai ore întregi la coadă. Am stat și eu la coadă cu ai mei. Uneori ajungeam victorioși acasă cu prețioasele cumpărături care erau pe jumătate necoapte. Le puneam ca pe niște trofee de preț sus pe dulap, verificându-le zilnic să vedem dacă și-au mai schimbat culoarea. Ce gust unic și minunat aveau acele portocale ! Și acum mai simt mirosul cojilor de portocală pe care le puneam la uscat pe calorifer ca să păstrăm cât mai mult aroma lor cu noi. Nu de puține ori stăteam degeaba la coadă, până ne venea rândul, fructele mult râvnite se terminau. Nu-i nimic, nu era un capăt de țară! Puteam mânca și mere, erau foarte bune și erau naturale, de la țară.

Când trebuia să plecăm de acasă, de multe ori luam mașina unchiului, că a lui avea număr par și putea circula în săptămâna în care vroiam să plecăm. Tânjam după sfârșitul de săptămână când plecam la țară, bucurându-ne de tot ce ne puteau oferi bunicii. Ne întâmpinau în pragul porții cu obrajii rumeni și cu zâmbetul pe buze. Ce aromă de pâine de casă venea din bucătărie! Iar plăcinta bunicii creștea în cuptor răspândind miresme îmbietoare. Ce vremuri minunate!

Aveam prieteni de joacă și la țară la bunici. Alergam pe dealuri, ne jucam „țară, țară vrei ostași”, ne salvam când ziceam „piua” și apoi obosiți, murdari de atâta alergătură, dar fericiți, veneam în casă. Mereu beam apă rece scoasă de bunicul din fântână, și credeți-mă că n-am răcit. Vara când ne topeam sub arșița soarelui ne băteam cu apă și chiuiam fericiți, savurând fiecare clipă.

Atunci la școală eram toți egali. Toți aveam uniformă și era tare bine, nu aveai o problemă dimineața să te îmbraci după ultima revistă de modă, să te asortezi cu ultima geantă în trend sau să te superi că ți-ai uitat i-phon-ul acasă! Nu, atunci grija era să-ți pui în ghiozdan caietele și cărțile pentru ziua respectivă, să iei pachetul cu mâncare din care te înfruptai în pauza mare și, bineînțeles să îți pui cheia de gât. Erau așa puține griji și eram fericiți! Eram cu toții copii și ne trăiam bucuriile specifice vârstei. Ne vedeam după ore la bătătorul de covoare din spatele blocului, bucurându-ne de fiecare clipă petrecută împreună, fiindu-ne străine cuvinte ca messenger sau Facebook.

Evident că mijloacele tehnice din ziua de azi sunt bune și ne ușurează viața. V-ați gândit că poate toate aceste lucruri le răpesc copiilor bucuria de a fi copil, de a avea prieteni reali cu care să se joace, nu doar prieteni virtuali? V-ați gândit că în dorința părinților ca odraslele lor să fie în trend cu moda le cumpără gadgeturi mult peste nevoile vârstei lor?

Eu zic că fiecare vârstă are jucăriile și bucuriile ei. Important este ca în evoluția noastră să nu ardem etape, să ne bucurăm de fiecare zi și moment din viață, pentru că este unic! Așa cum momentele de care am povestit aici nu vor mai veni niciodată! Mi-aș dori să mă trezesc dimineața să-mi pun uniforma, să-mi iau cheia de gât și să plec agale spre școală, iar după ore să joc cu prietenii mei de atunci elasticul, șotron sau lapte gros! Au rămas doar amintiri, dar ce amintiri… extrem de frumoase!

Când am crescut am înțeles că acea cheie de la gât m-a responsabilizat, m-a făcut să mă maturizez mai devreme decât pe alți copii. Acea cheie m-a învățat cum să caut drumul în viață către ușa succesului, să o găsesc și să o deschid cu cheia potrivită. Până la urmă cheia este la fiecare dintre noi. Doar de noi depinde dacă știm să o folosim cum trebuie în viață.

Știu că vecina mea din dragoste pentru fiica ei îi va cumpăra alt telefon scump fără să se gândească ce mare deserviciu îi va face în viitor copilului său. Va fi greu pentru acel copil să prețuiască un lucru, să se poată bucura de el, atâta timp cât știe că dacă îl va pierde va primi altul în loc, fără să înțeleagă că trebuie să muncești pentru a obține ceva, nimic nu cade din cer, poate doar câștigul la loto!

Sunt lucruri pe care nu ți le poate cumpăra nimeni dacă le-ai pierdut, pentru că în viață ”dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.” (J.F.Kennedy).

Categories
Articole Social

Autoritatea părintească exercitată în interesul superior al copilului

Toţi am fost copii. Acum, când am crescut, realizăm cât de importantă a fost educaţia pe care am primit-o de la părinţii noştri.

Ce a fost bine şi ce a fost greşit? Am avut parte de prea multă libertate sau am fost victimele unei autorităţi exercitate abuziv?

Oriunde am fi astăzi, trăirile copilăriei ne vor urmări pretutindeni. Copilul de ieri a format omul de astăzi.

Când eram copil nu aş fi putut să vă spun prea multe despre drepturile mele, pentru că nu ştiam. Probabil că cei mai mulţi copii se află în situaţia aceasta.

Cel mai important însă, este ca aceste drepturi să fie cunoscute de părinţi, precum şi de instituţiile care se ocupă cu supravegherea şi ocrotirea minorilor.

S-au produs foarte multe schimbări în legislaţia noastră cu privire la relaţiile personale, de familie, schimbându-se totodată şi concepţia referitoare la drepturile copilului.

Autoritatea părintească şi principiul superior al copilului

Noul Cod Civil, având în vedere noile tendinţe din dreptul comparat şi dorind să pună în concordanţă dreptul naţional cu actele internaţionale, abordează într-un mod diferit relaţiile dintre părinţi şi copii.

Potrivit noilor reglementări, autoritatea părintească reprezintă ansamblul drepturilor şi îndatoririlor care privesc persoana şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi.

Orice măsură cu privire la copil urmează a fi luată cu respectarea interesului superior al acestuia. Aşadar, copilul trebuie pus mai presus de orice. El trebuie respectat şi implicat în toate deciziile care îl privesc, bineînţeles, ţinând cont de vârsta şi gradul său de maturitate.

Copilul nu este proprietatea părinţilor. Ei nu trebuie să decidă cu privire la persoana acestuia în raport de bunăstarea lor materială şi morală.

Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.

În acest scop, părinţii sunt obligaţi:

a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;

b) să prezinte si să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;

d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Din păcate, sunt nenumărate cazuri în care părinţii s-au simţit foarte jigniţi pentru că li s-a propus de către educator sau învăţător o evaluare psihologică a copilului. În astfel de situaţii, mulţi părinţi aleg mai degrabă “să nu-şi păteze imaginea”, conduită incompatibilă cu principiul interesului superior al copilului.

Mai mult decât atât, minorului i se conferă posibilitatea exercitării, încă din timpul copilăriei, a drepturilor familiale. Sub îndemnul art. 487 Cod Civil, părinţii sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Măsurile disciplinare

 Potrivit art. 489 din Codul Civil, măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.

Instanţa de tutelă

Aşa cum spuneam anterior, părinţii ar trebui să exercite împreună şi în mod egal autoritatea părintească.

Ce se întâmplă însă dacă aceştia nu se înţeleg?

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa competentă să ia o decizie este instanţa de tutelă.

Instanţa va parcurge următorii paşi:

  1. Ascultarea părinţilor: este necesară deoarece aceştia pot hotărî asupra exercitării autorităţii părinteşti prin “bună învoială”. Aşadar instanţa trebuie să încerce implicarea părinţilor în procesul decizional.
  2. Ancheta psihosocială.
  3. Ascultarea copilului: dacă potrivit anchetei psihosociale copilul nu va fi afectat în urma ascultării. Aşadar, trebuie să se ţină seama de interesul superior al copilului şi în acest caz.

Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă aceste elemente sub sancţiunea nulităţii (dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel).

Instanţa poate încuviinţa să se exercite autoritatea părintească doar de un singur părinte sau chiar mai mult, poate încredinţa exercitarea acestor drepturi unui terţ sau unei autorităţi.

 În concluzie, Noul Cod Civil explicând autoritatea părintească pune accentul pe “îndatoriri”.

Nu-i uşor să fii părinte, dar este frumos şi poate deveni cea mai mare realizare.

Spune-ţi stop abuzurilor!

 

Categories
Organizare judiciară

Noua lege a adopţiilor se aplică mai greu

Legea adopţiilor este mai greu de aplicat deoarece trebuie căutate rudele copiilor ce se dau în adopţie până la gradul patru. Etapele unui proces de adopţie se desfăşoară pe o perioadă îndelungată. Un alt motiv este şi complexitatea acestui proces, în special adaptarea.
Puncte forte pentru actuala lege ar fi prelungirea valabilităţii atestatului de la momentul la care dosarul de încredinţare în vederea adopţiei a fost introdus pe rolul instanţei până la încuviinţarea adopţiei.
Noua lege a adopţiilor are un alt punct forte, faptul că adopţia ca “finalitate a planului individualizat de protecţie” se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere  pentru copilul a cărui naştere a fost înregistrată din părinţi necunoscuţi.
Printre punctele slabe, reprezentanţii autorităţilor menţionează faptul că în lege se spune expres despre obligativitatea depunerii certificatului de naştere la cererea privind deschiderea procedurii de adopţie. În situaţia în care pentru copii care se află în sistemul de protecţie se eliberează “extras de naştere”.