Tag: cooperare judiciară

  • Se doreşte modernizarea cooperării judiciare la nivel european

    UE depune eforturi pentru a moderniza schimburile transfrontaliere dintre autorități prin digitalizare și prin utilizarea tehnologiei informației pentru a îmbunătăți cooperarea judiciară în materie civilă și comercială.

  • O iniţiativă cetăţenească are ca temă “Respectarea statului de drept în cadrul UE”

    În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 99/39 din 10 aprilie 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/569 a Comisiei din 3 aprilie 2019 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene”. Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene” este formulat după…

  • Ce modificări au fost aduse Legii privind cooperarea judiciară în materie penală?

    Cooperarea judiciară în materie penală se impune ca o necesitate. Recent, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a suferit unele modificări. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 993 din data de 14 decembrie 2017 a fost publicată Legea nr. 236/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară…

  • Mandatul european de executare. Condiţii

    Potrivit ştirilor juridice, într-un caz practic a fost stabilit faptul că autoritățile însărcinate cu executarea unui mandat european de executare trebuie să stabilească, în caz de forță majoră dovedită, o a treia dată a predării dacă primele două tentative de predare au eșuat ca urmare a rezistenței opuse de persoana căutată. Revine instanțelor naționale sarcina…

  • Modificarea legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

    În cadrul şedinţei plenului de luni, senatorii au aprobat proiectul care modifică Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în sensul punerii în acord cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu. Astfel, au fost modificate alin. 1-6 ale articolul 88 din lege în sensul că autorităţile competente emit un mandat european de arestare…