Tag: control de constitutionalitate

  • Legea educaţiei naţionale, sub controlul CCR!

    Legea educaţiei naţionale, nr. 1/2011 prevede o condiţie pentru a activa în cadrul universitar, şi anume necesitatetea obţinerii diplomei de doctor. Art. 362 alin. 8 din Legea nr. 1/2011 prevede că prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul…

  • CCR a fost sesizată cu privire la Legea care prescrie după trei ani faptele de conflict de interes

    Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale a României (CCR) legea care prescrie după trei ani faptele de conflict de interese sau incompatibilitate săvârșite de demnitari sau funcționari publici. Legea a fost respinsă de Iohannis pe motiv de neconstituţionalitate. Șeful statului arată că legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că “faptele săvârşite de persoanele aflate…

  • Stabilirea taxei judiciare de timbru intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate?

    După cum bine ştim nimic nu este gratis astfel că şi acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru. Însă ne întrebăm ce se întâmplă atunci când acţiunea introdusă în instanţă are mai…