Tag: contribuabili

  • Condiții mai indulgente pentru eșalonarea datoriilor la stat

    Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va relaxa condiţiile de acordare şi menţinere a eşalonărilor la plata obligaţiilor bugetare. Proiectul dat prevede extinderea ariei creanţelor care pot fi eşalonate la plată, incluzând în această categorie creanţele stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/…

  • ANAF va înștiința firmele prin scrisori

    Firmele mijlocii din București și Ilfov urmează să primească anul acesta notificări prin poșta din partea ANAF în ce privește informațiile necesare solicitării facilităților la plată. Aceste înstiințări vor fi trimise în cadrul unui proiect pilot care se va derula până la sfârșitul anului în curs. În acest punct de vedere, într-un comunicat emis de instituție…

  • Calitatea de mari contribuabili

    Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.581/2013 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728/26.11.2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014, au calitatea de mari contribuabili primele 2.500 de persoane juridice române, inclusiv entităţile rezultate în urma fuziunii cu alţi contribuabili şi…

  • Schimbări majore la penalităţile datorate statului

    Legea nr. 267/2013 privind aprobarea OUG nr. 50/2013 referitoare la reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost publicată pe 14 octombrie 2013 în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că penalităţile la stat sunt calculate diferit de acum. Una dintre cele mai importante reglementări a fost cea cu privire la penalitățile de întârziere, care au început să…

  • CAS pentru veniturile obţinute din chirii, de la 1 ianuarie 2014

    De la începutul anului 2014, impozitarea se aplică tuturor contribuabililor persoane fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor, precum închiriere, închirierea locuinţelor proprietate personală în scop turistic sau arendă. Baza de calcul lunară pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată asupra acestei categorii de venituri nu poate fi mai mică decât un salariu…

  • Proiect privind modificarea Normelor de aplicare a Codului Fiscal

    Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004. Potrivit actului normativ, veniturile şi cheltuielile rezultate din evaluarea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, efectuată potrivit reglementărilor contabile aplicabile, sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil. În valoarea fiscală…