Comisia Europeană a adoptat o reformă a normelor actuale ale UE privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum, care reglementează serviciile financiare vândute la distanţă.
Tag: consumatori
Comisia Europeană a publicat rezultatele anchetei sale sectoriale în domeniul concurenţei privind internetul obiectelor destinat consumatorilor (IoT).
În Monitorul Oficial nr. 52/2022 a fost publicat Ordinul nr. 30/2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei are atribuţii privind protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanţă privind o mai bună asigurare a respectării normelor legale în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea acestor norme.
Comisia salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și statele membre ale UE cu privire la noul Regulament privind roamingul.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare.
Pentru a-i ajuta pe consumatorii din UE să îşi reducă facturile la energie şi amprenta de carbon, începând de astăzi, 1 septembrie 2021, va fi disponibilă în toate magazinele şi la toate punctele online de vânzare cu amănuntul o versiune complet nouă a etichetei energetice a UE, recunoscută pe scară largă, pentru becuri şi alte produse de iluminat.
Această evoluţie este urmarea îmbunătăţirii considerabile a eficienţei energetice în acest sector în ultimii ani, din ce în ce mai multe „surse de lumină” (cum ar fi becurile și modulele LED) obţinând clasificarea A+ sau A++ conform scării actuale. Cea mai importantă schimbare este revenirea la o scară mai simplă A-G.
Comisia Europeană a anunţat că noile norme privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru cumpărăturile online vor intra în vigoare în cursul acestei săptămâni.
Începând cu 1 iulie 2021, vor fi introduse o serie de modificări ale modului în care se percepe TVA pentru vânzările online, indiferent dacă consumatorii cumpără de la comercianţi din interiorul sau din afara UE.
Indicarea substanţelor sau a produselor care pot cauza alergii sau intoleranţă se face astfel încât informaţiile să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a produselor alimentare nepreambalate sau, în cazul comercializării la distanţă, înaintea achiziţionării produselor alimentare.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind unele măsuri de informare a consumatorilor şi consiliere a operatorilor economici.