Tag-Archive for » consultanţi fiscali «

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 93 din data de 6 februarie 2019, a fost publicat Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2019, din 30.01.2019.

Camera Consultanților Fiscali elaborează Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2019, în conformitate cu prevederile Normelor privind pregătirea profesională continuă a consultanților fiscali, aprobate prin Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 7/2007, cu modificările ulterioare. Mai mult …

Comisia Europeană pregătește reguli stricte în materie de transparență în cazul consultanților fiscali, contabililor, băncilor și avocaților care asigură și promovează sisteme de planificare fiscală pentru clienți.

Astfel, inclusiv în cazul României, dacă sistemele fiscale pregătite pentru clienți vor include anumite caracteristici, cum ar fi utilizarea pierderilor pentru a reduce obligațiile fiscale și utilizarea regimurilor fiscale favorabile, acestea vor trebui notificate Fiscului, cu informații detaliate, înainte de a fi utilizate și în cel mult cinci zile de la momentul în care au fost puse la dispoziția clienților.

În plus, autoritățile fiscale din statele membre vor schimba între ele astfel de informații printr-o bază de date.

Legislația fiscală se poate dovedi, pentru orice necunoscător în domeniu, un tărâm plin de capcane, de pericole ascunse. Este un tărâm în care orice pas greșit te poate face să te prăvălești în prăpastia dezastrului financiar. Nu-ți poți permite să greșești, atunci când te afli pe tărâmul fiscalității, întrucât erorile au consecințe care adeseori se agravează cu trecerea timpului. Amenzile, recalculările, reconsiderările, penalitățile, sumele de restituit, pot genera, fără dar și poate, veritabile dezastre financiare în viața contribuabilului persoană fizică sau juridică. În mod cert, pe tărâmul cu nisipuri mișcătoare al fiscalității, orice neinițiat are nevoie de o călăuză: consultantul fiscal!

Mai mult …

loterie fiscalaHotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 3/2015 cu privire la aprobarea Programului de pregătire profesională continuă aferent anului 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 172/2015.

Conform hotărârii, Programul de pregătire profesională continuă pe anul 2015 se va desfăşura sub două forme:
– curs în sistem e-learning;
– seminar în sălile de curs (aspecte practice).

Pentru acest an, Programul de pregătire profesională continuă în sistem e-learning se organizează numai sub formă de cursuri, conform temelor cuprinse în anexa la program, iar Programul de pregătire profesională continuă în sistem de seminar în sălile de curs este structurat pe module de pregătire.

Organizarea acţiunilor în cadrul Programului se realizează în 7 centre zonale: Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara.

Totodată, Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2015 prevede pentru consultanţii fiscali activi şi pentru consultanţii fiscali asistenţi un număr de 30 de ore de pregătire profesională, iar pentru consultanţii fiscali inactivi, un număr de 15 ore de pregătire profesională.

proiect-de-bugetPână pe 15 februarie, consultanţii fiscali sunt obligaţi să depună la Camera Consultanţilor Fiscali (CCF) declaraţia cu veniturile realizate în 2014, conform Hotărârii CCF nr. 9/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 8/2015.

Însă din cauza că în acest an data de 15 februarie pică în ziua de duminica, reprezentanţii CCF au precizat că depunerea declaraţiilor se va putea face şi în ziua de 16 februarie.

Obligaţia transmiterii declaraţiei intervine şi în cazul consultanţilor fiscali care n-au desfăşurat activitate în nume propriu sau n-au desfăşurat activitate deloc.