Categories
Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice Învăţământ şi educaţie

ÎCCJ. Reprezentarea consiliului local în consiliul de administraţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept vizând Legea educaţiei naţionale.

Pe scurt, solicitarea prevede dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, reprezentarea consiliului local în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică se realizează exclusiv printr-un consilier local sau poate fi mandatată şi o altă persoană fizică?

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice

Consilierii locali pot cumula indemnizația de șomaj cu indemnizația de ședință?

În fiecare an electoral sperăm că ne va fi mai bine și credem că promisiunile celor ce se vor aleși se vor materializa și o vom duce și  noi mai bine. Până la urmă speranța moare ultima și după o serie de experiențe eșuate de-a lungul anilor în materie de promisiuni electorale, se poate spune că românul poate fi definit ca în citatul lui Fracois Truffa „pesimistul este un optimist cu experiență.”

O problemă care a necesitat sesizarea ÎCCJ pentru a fi clarificată a fost aceea de a ști dacă indemnizația de șomaj poate fi cumulată cu indemnizația de ședință de către consilierii locali.

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice

Încetarea calităţii de consilier local. Motiv de sesizare CCR

Aleşii locali trebuie să se supună dispoziţiilor speciale cuprinse în Statul aleşilor locali prevăzut în Legea nr. 393/2004.

Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales. Potrivit art. 9 alin. 2 lit. h indice 1 din actul normativ menţionat mai sus, calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului la pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales.

Potrivit ştirilor juridice, dispoziţia de mai sus a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Categories
Administraţie publică locală Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Aleşii locali, doar 8 ani în funcţie

General view of the Romanian Parliament before the speech of Chinese Prime Minister Li Keqiang in Bucharest, Romania on November 27, 2013. AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU (Photo credit should read DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)

Deputatul ALDE, Alexandru Băişanu, propune ca viitorii primari, preşedinţi de Consiliu Judeţean, dar şi consilieri locali şi judeţeni să-şi poată exercita funcţiile obţinute cel mult 8 ani. În urmă cu doi ani, propunerea aceasta a venit din partea liberalilor, însă a fost respinsă în Senat.

“Prezenta propunere vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un cadru propice evoluţiei fireşti a statului de drept, a administraţiei publice locale şi a democraţiei româneşti.
În mod firesc apare nevoia de a crea un cadru legislativ care să limiteze numărul de mandate ale aleşilor locali, cu scopul de primenire permanentă a celor care trebuie să-şi asume conducerea unităţilor administrativ-teritoriale. Realitatea ne arată că nivelul performant de competenţă poate fi atins în două mandate consecutive.
Consider că principiile care stau la baza numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcţie în stat (preşedintele României) pot fi referinţa fundamentală şi în cazul aleşilor locali”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect.

Iniţiativa legislativă  a fost depusă la Camera Deputaţilor la trei zile după alegerile locale.

Categories
Administraţie publică centrală Ştiri

Executivul a aprobat Tezele prealabile ale viitorului Cod Administrativ al României

Prima-OUG-a-Guvernului-Ungureanu--Legea-societatilor-comerciale
În cadrul şedinţei din 23 martie, Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, Tezele prealabile ale viitorului Cod Administrativ al României, pe care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice intenţionează să îl finalizeze în toamna acestui an.

Tezele prealabile indică aspectele care trebuie soluţionate în viitorul Cod Administrativ, legate de prevederi incomplete, neunitare şi, uneori, contradictorii, conţinute de cele 18 acte normative care reglementează, în prezent, administraţia centrală şi locală.

Astfel, noul Cod Administrativ va unifica legislaţia actuală în domeniul administraţiei prin asigurarea unei terminologii unitare pentru aceleaşi realităţi juridice, prin completarea, corelarea şi clarificarea aspectelor legate, în principal, de: ocuparea funcţiilor publice; incompatibilitatea între funcţia de viceprimar şi funcţia de consilier local; regimul juridic al proprietăţii publice şi private a statului în unităţile administrativ-teritoriale.

Nu în ultimul rând, prin elaborarea unui astfel de Cod Administrativ legislaţia administraţiei publice va fi mai uşor de parcurs şi de înţeles de către funcţionari şi cetăţeni.