Trăim în epoca de aur a “fără frontiere”-lor. Cu libertatea de circulație în Uniunea Europeană, din ce în ce mai mulți români părăsesc patria mamă pentru studii sau muncă. Acest “modus operandi” pune în dificultate formula tradițională folosită de către state, pentru a-și aduna subiecții sub o aceeași lege. Că doar de ce să nu urmărim un om cu legea pentru simplul fapt că a avut nenorocul să se nască într-o țara mai degrabă decât în alta? Și cum statul te urmărește până după moarte…
Ultima dorință a Domnului Jean Filipesco.
Intelectual de fel, cu multe cărți publicate în Franța, Dl. Jean își aducea aminte de copilăria petrecută pe plaiurile mioritice. Diagnosticat cu cancer, se hotărî să-și petreacă restul zilelor de viață aproape de ethos, drept pentru care își mută rezidența în România. Două luni și infirmierele atârnau steagul de doliu în fața casei; două luni și rudele urmau să moștenească colosala avere a domnului Jean. Totul s-a petrecut precum era normal: intervenția armatei de avocați, somarea tuturor celor interesați pentru citirea testamentului și desigur contestarea în fața instanțelor românești de către fiul nelegitim al domnului Jean, presupus conceput în una dintre călătoriile sale în spațiul transilvănean. Interesații însă pot fi împărțiți în partea franceză și partea română. Cum se procedează conform Noului Cod Civil? Așa se întreabă toată lumea de fapt. Domnul Jean însă nu și-a pus decât problema unei împărțiri conform propriilor valori în redactarea testamentului său olograf.