Tag: confiscare

  • Contrabanda şi urmările sale: condamnarea, confiscarea şi, uneori, achitarea taxelor vamale!

    În pofida sancţiunilor aspre, pentru unii persistă încă ispita obţinerii unor câştiguri prin încălcarea Codului Vamal. Odată prins cu mâţa-n sac, făptuitorul are numeroase explicaţii de dat şi, nu de puţine ori, ajunge să-şi regrete amarnic greşelile!

  • O întrebare de actualitate: cum să fie întrebuinţate imobilele confiscate de la răufăcători?

    Odinioară, statul român avea în stăpânire un număr foarte mare de proprietăţi, dobândite în variate moduri. După momentul decembrie 1989, numeroase bunuri imobile au revenit, aşa cum se cuvenea, proprietarilor de drept. Altele au fost vândute chiriaşilor. Treptat, rolul statului în economie s-a diminuat. Proprietatea de stat s-a împuţinat. O mulţime de întreprinderi au fost…

  • Proiectul privind destinaţia unor bunuri imobile confiscate a fost aprobat de Guvern

    La 16 aprilie Guvernul României a aprobat noile reglementări privind destinaţia unor bunuri imobile confiscate, având în vedere că prin hotărâri judecătoreşti s-a dispus confiscarea unor bunuri imobile de mari dimensiuni, iar în vederea administrării necesită personal specializat care este fie insuficient, fie indisponibil în cadrul organelor de valorificare. Potrivit proiectului de lege bunurile imobile…

  • Stabilirea destinației unor bunuri imobile confiscate

    Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea destinației unor bunuri imobile confiscate a fost publicat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Astfel schimbările preconizate se referă la faptul că imobilele confiscate vor trece în domeniul public al statului și în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes central, după caz, sau regiilor…

  • Nu emiți bon fiscal pentru bunurile livrate? Riști ca fiscul să îți suspende activitatea!

    O dată cu venirea sezonului dedicat mărțișorului, au început să apară și „cadourile” oferite de stat comercianților. În scopul combaterii evaziunii fiscale, statul a inițiat loteria bonurilor fiscale, joc care i-a captivat pe majoritatea românilor dornici de un câștig rapid și fără prea mult efort. Singura grijă a românilor este să colecționeze bonurile fiscale pe…

  • Confiscarea extinsă, aplicată doar averilor dobândite după aprilie 2012

    În ziua de 25 iunie, Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate asupra Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, obiecţie formulată de un număr de 97 de deputaţi aparţinând Grupurilor Parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor. În urma…

  • Procedura privind informarea călătorilor privind introducerea produselor de origine animală

    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind aprobarea Procedurii pentru informarea călătorilor privind introducerea produselor de origine animală care sunt destinate consumului personal sau care fac obiectul unor transporturi mici către persoane private în coletele poştale provenite din ţări terţe, precum şi pentru asigurarea supervizării şi…

  • Prevederi din Codul penal din 1969 sunt neconstituţionale

    Prin Decizia Curții Constituționale nr. 78/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 273/2014, se admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1182 alin. (2) lit. a) din Codul penal din 1969, în motivare precizându-se că măsura de siguranţă a confiscării extinse este o normă de drept penal material. Curtea constată că prin efectele sale confiscarea extinsă,…

  • Nu vor scăpa de confiscare nici averile ascunse pe numele rudelor

    Potrivit prevederii adoptate de Consiliul European, şi în România va fi posibilă confiscarea mai uşoară a averilor ascunse de infractori pe numele rudelor. Această Directivă a fost adoptată și de Parlamentul European, în urma unui raport susținut de Monica Macovei. Astfel confiscarea extinsă se va aplica în cazul mai multor infracțiuni decât înainte: – corupția activă și pasivă în sectorul…