Tag-Archive for » compensare «

Toţi angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări ale veniturilor comparativ cu luna februarie vor primi sume compensatorii, iar în lege va fi introdus un filtru pentru a nu mai putea fi alocate sporuri pe criterii subiective, a declarat ministrul Muncii,

‘Cred că o modificare foarte importantă, dacă nu cea mai importantă, este aceea că se acordă sume compensatorii pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de februarie 2018. Suma compensatorie urmează să acopere integral această diferenţă, deci nu mai putem vorbi în acest moment despre vreo scădere de venituri în sistemul sanitar. În fapt, azi am hotărât să introducem un nou filtru în lege astfel încât să nu mai rămână la arbitrarul managerilor de spitale şi autorităţilor locale să aloce sporuri pe criterii subiective, în unele cazuri încălcându-se foarte grav, atât legea, cât şi Hotărârea de Guvern privind regulamentul de sporuri. Nu a fost în intenţia legiuitorului ca veniturile să scadă în sistemul de sănătate şi ne asigurăm că prin aceste modificări pe care le facem nu mai este posibil să se întâmple acest lucru’, a afirmat ministrul Muncii.

Mai mult …

Guvernul vrea din nou să oblige firmele private să țină evidența datoriilor mai vechi de 30 de zile, după ce, anul trecut, Parlamentul a modificat prin lege o ordonanță a Executivului astfel încât această obligație să rămână doar firmelor de stat.

Acum, însă, a fost redactat un proiect de lege care prevede din nou introducerea acestei reguli pentru sectorul privat. Mai mult …

În cazul în care contribuabilul a platit un impozit care nu era în sarcina sa sau a plătit mai mult decât se cuvenea îşi poate recupe sumele plătite. Recent a fost publicat Ordinul nr. 187/2018 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit şi pentru care nu există obligaţia de declarare, publicat în Monitorul Oficial nr. 80/2018.

Procedură reglementează modalitatea de restituire a sumelor plătite la bugetul de stat în plus faţă de obligaţia legală ori a sumelor plătite în vederea realizării unei prestaţii care nu a mai fost efectuată şi pentru care nu există obligaţia de declarare, încasate/stabilite de autorităţile şi instituţiile publice, altele decât cele prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.465/2010 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor – cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările ulterioare, denumite în continuare sume de restituit. Mai mult …

Proprietarii de păduri situate în zonele protejate vor primi compensaţii în bani din partea statului, deoarece nu pot exploata lemnul de pe suprafeţele pe care le deţin, a declarat ministrul Apelor şi Pădurilor.

Ministrul a declarat: “Sunt proprietari care au pădurile în arii naturale protejate. Ei nu au primit, până acum, nicio compensaţie pentru că nu aveau voie să exploateze nici măcar o surcică din propria pădure. Anul acesta am venit cu o hotărâre de guvern care oferă compensaţii, adică o contravaloare a cât ar fi putut exploata şi valorifica.” Mai mult …

tineri-agricultori
Ministerul Finanţelor propune introducerea, începând cu 1 ianuarie 2017, a unui regim special de TVA pentru agricultori – persoane fizice, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care efectuează activităţi/servicii agricole şi care, în prezent, întâmpină dificultăţi în aplicarea regimului normal de TVA.

De asemenea, agricultorii vor beneficia de o compensare în cotă forfetară pentru acoperirea taxei nededuse, aferentă achizițiilor. Astfel, prețul produselor/serviciilor agricole este degrevat de TVA. Compensarea se va acorda gradual, 1% în 2017, 4% în 2018 și 8% din 2019.

Agricultorii care optează pentru regimul special vor fi înscrişi într-un registru special, iar beneficiarii acestora vor fi obligaţi să menţioneze achiziţiile efectuate de la agricultori într-o evidenţă distinctă. Mai mult, regimul special este opţional, agricultorii putând aplica pentru regimul normal de TVA.

rca
Toți cei care sunt fericiți posesori de mașini au înțeles că Cu carnetul și mașina/Vin necazuri cu duzina;/Bucurii doar două ai:/Când o iei și când o dai!” (Otilia Morțun). Bucuria de a avea mașină vine la pachet cu o serie de costuri care, de cele mai multe ori, nu sunt deloc de neglijat. Asigurarea obligatorie a mașinii poate atinge cote alarmante pentru tinerii șoferi, însă „obrazul subțire cu cheltuială se ține.”

Cunoscând apetența românilor pentru mașini scumpe și faptul că, pentru o anumită categorie, etalarea bolidului pe străzi înseamnă etalarea unui statut social, legiuitorul a lăsat ca prețul RCA-ului să urce până când a ajuns să usture buzunarele românilor. Mai mult …

masiniProiectul de ordonanţă de urgenţă, ce urmează să fie aprobat de Executiv, include modificări privind poliţa obligatorie de asigurare auto. Propunerile din proiect vizează tarifele plătite de şoferi, posibilitatea încheierii poliţei de asigurare auto chiar şi pe o lună, nu doar pe 6 şi 12 luni cum este acum, aplicarea sistemului compensării directe.

Schimbările menţionate sunt în mare parte cerute de transportatorii care organizează de câteva săptâmâni proteste pe şosele de centură ale marilor oraşe, iar pe 15 septembrie, transportatorii vor organiza un protest în mai multe oraşe din ţară. Transportatorii sunt nemulţumiţi de scumpirea RCA-ul în medie cu 26 de procente în ultimul an, iar poliţele pentru camioane şi pentru vehiculele de transport persoane sunt cu 52 de procente mai mari decât în 2015.

cartPentru unii angajatori, zilele de sărbătoare legală aduc în prim plan o problemă al cărei răspuns, în pofida aparenţelor, nu este întotdeauna uşor de obţinut: în ce condiţii se poate lucra, fără a încălca Codul muncii şi fără a căpăta vreo sancţiune? Recent, în atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ajuns o chestiune de acest soi.

Chestiunea juridică pe care ÎCCJ a trebuit s-o lămurească era următoarea: dacă fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale în zilele de sărbătoare legală întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei de neacordare a zilelor libere (potrivit prevederilor Codului muncii), în condiţiile în care angajatorul a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau angajatul a beneficiat de un spor la salariul de bază de cel puţin 100% din salariul de bază. Mai mult …

agrcltrLa vreme de toamnă, orice agricultor îşi primeşte, dacă totul a decurs bine, răsplata pentru lunile de trudă şi de îngrijorare legată de evoluţia culturilor sale. Anul 2015 a fost, însă, unul care a preschimbat în realităţi temerile legate de secetă. Soarele a pârjolit ogoarele. Ploile s-au lăsat aşteptate… mult şi bine.

În anumite zone, precipitaţiile au fost mai reduse, cantitativ, cu 30% faţă de media multianuală, în perioada aprilie-septembrie din 2015. Seceta severă poate fi asimilată unei calamităţi naturale. Mai mult …

camp2Deşi viaţa la ţară pare monotonă, calmă, activitatea oricărui agricultor are loc într-un mediu imprevizibil. La fel ca şi în practicarea sporturilor extreme, nu lipsesc riscurile, adrenalina. Care-i principala sursă de risc, de emoţii, pentru un agricultor? Fenomenele meteo distructive! Acestora li se adaugă dăunătorii, ploile acide şi restul factorilor ce pot genera pagube economice.

În “Monitorul oficial” 169/2015 a fost publicată Norma ASF nr. 5/2015 privind avizarea fondurilor mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură, prin care sunt stabilite condiţiile şi documentele în baza cărora Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) acordă avizul prealabil fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor agricole, în vederea înregistrării în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, dar şi avizul necesar funcţionării lor. Mai mult …