Tag: Codul de etică

  • Codul de Etică şi Integritate pentru personalul ASF

    Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat Codul de Etică şi Integritate al personalului Autorităţii. Documentul cuprinde norme de comportament, de etică şi de integritate, precum şi principii de conduită profesională pe care personalul ASF trebuie să le respecte. Codul prevede, printre altele, situaţiile de incompatibilitate, conflictele de interese şi reglementează relaţiile de rudenie din…

  • Proiectul Codului de etică pentru învățământul preuniversitar

    Colectarea fondurilor de la elevi sau de la parinții acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea examenelor și evaluărilor naționale, olimpiadelor și altor concursuri școlare, reprezintă una din măsurile prevăzute în proiectul Codului de etică pentru învățământul preuniversitar, aflat în dezbatere. Astfel potrivit noutăţilor legislative, proiectul mai prevede că profesorii nu…