Tag: CJUE

  • ICCJ. Plata impozitului

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că obligația de a suporta plata tuturor impozitelor și taxelor, prevăzută de părţi într-un contract, se raportează la obligaţia legală a cumpărătoarei de a declara proprietatea la direcţia de taxe şi impozite locale, în vederea stabilirii şi aplicării impozitului pe bunuri imobile, nu în legătură cu plata…

  • ICCJ. Noţiunea de consumator

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că nu intră în sfera noțiunii de consumator persoanele fizice (conform art. 7 pct. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2010) care au împrumutat o sumă foarte mare de bani prin credit bancar, din care cea mai mare parte au împrumutat-o unor societăţi comerciale la care erau…

  • România este din nou în faţa Curţii de Justiţie a UE

    Comisia Europeană a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a transpune în legislaţia naţională cea de-a patra Directivă privind combaterea spălării banilor, potrivit portalului online al Comisiei. Decizia Comisiei Europene de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) este un act procedural standard, realizat în cazurile…

  • Comisia Europeană a decis să trimită România şi Grecia în faţa Curţii de Justiţie

    Comisia Europeană a decis să trimită România şi Grecia în faţa Curţii de Justiţie pentru neîndeplinirea obligaţiei de a transpune în legislaţia lor naţională cea de-a patra directivă privind combaterea spălării banilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Comisia a propus impunerea de către CJUE a plăţii unei sume forfetare, precum şi a…

  • CJUE clarifică situațiile în care o autoritate de conciliere devine instanță

    În situaţiile în care recurgerea la o procedură de conciliere este obligatorie, o autoritate de conciliere elveţiană competentă să soluţioneze cereri în materie civilă constituie o instanţă în sensul Convenţiei de la Lugano II, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe 20 decembrie. Astfel, prin Hotărârea în cauza C-467/16 Brigitte Schlömp/Landratsamt Schwäbisch Hall,…

  • Decizie CJUE: Uber trebuie reglementat ca un serviciu de transport

    Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber este un serviciu de transport care trebuie reglementat ca atare. În decizia sa, CJUE a subliniat că un serviciu al cărui scop este „să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul…

  • CJUE: Persoanele care fac obiectul inspecţiei fiscale au dreptul să primească informaţii din dosar

    Firmele și persoanele care fac obiectul unor inspecții fiscale de stabilire a bazei de impunere a TVA au dreptul să ceară și să primească de la ANAF documentele și informațiile din dosar, potrivit unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță înaintată de Curtea de Apel Cluj. Decizia, aflată în posesia…

  • CJUE. Repausul săptămânal al lucrătorilor

    Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în Hotărârea în cauza C-306/16 Maio Marques da Rosa/Varzim Sol – Turismo, Jogo e Animagâo, SA, că repausul săptămânal al lucrătorilor nu trebuie acordat în mod necesar în ziua următoare unei perioade de sase zile consecutive de muncă. Acesta poate fi acordat în orice zi înăuntrul fiecărei perioade de…

  • CJUE a decis: bridge-ul simultan nu intră sub incidența noțiunii „sport”

    Prin Hotărârea în cauza C-90/16, The English Bridge Union Limited/Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că bridge-ul simultan nu intră sub incidența noțiunii „sport” în sensul Directivei TVA și, așadar, nu poate fi scutit cu acest titlu. Cu toate acestea, Curtea nu exclude ca statele membre să poată…

  • CJUE s-a pronunţat cu privire la creditele în franci elveţieni!

    În cazul în care o instituţie financiară acordă un împrumut încheiat în monedă străină, aceasta trebuie să furnizeze împrumutatului informaţii suficiente pentru a-i permite să adopte o decizie prudentă și în cunoştinţă de cauză, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-186/16 Ruxandra Paula Andriciuc şi alţii/Banca Românească SA. Astfel, profesionistul trebuie…