Categories
Articole Drept civil Dreptul proprietăţii

La darea în plată ești absolvit de impozitul pe transferul dreptului de proprietate imobiliară

darea in plata
Legea dării în plată a părut a fi colacul de salvare a multor persoane pe care datoriile la bănci le-au adus în situații limită. Lansată cu surle și trâmbițe, această lege s-a dovedit a nu fi chiar elaborată în interesul românului sufocat de datorii și cuprinde clauze care arată că banca nu își asumă niciun risc.

Deși s-a discutat de atâtea ori pe marginea acestei legi, legiuitorul a omis să precizeze ce se întâmplă cu impozitul pe care orice român îl datorează atunci când vinde un imobil. În acest sens, a fost elaborată OUG 32/2016 pentru completarea legii 227/2015 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale care a fost publicată în Monitorul Oficial 488 din 30 iunie 2016.