A fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii – Secţia I civilă, Secţia a II – a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal – şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind art. 338 alin. (2) din Codul penal.
Prin Decizia nr. 730/2021 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Obiectul sesizării are în vedere “Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată încă de anul trecut în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti.
ÎCCJ a fost sesizată pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
Modalitatea de calculare a termenelor prevăzute de Codul de procedură penală a condus la interpretări diferite în practica judiciară, astfel potrivit ştirilor juridice Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru a se pronunţa asupra acestei chestiuni de drept.
Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei în caz de eroare judiciară a creat probleme de interpretare în practica judiciară iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit această chestiune de drept încă de la începutul anului trecut.
Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii sunt sacţionate conform art. 257 din Codului penal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să se pronunţe asupra unei chestiune de drept care a creat probleme de interpretare.
Obiectul sesizării
Dacă întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale reprezintă, în sensul prevăzut de art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 175 alin. (2) teza a II – a din Codul penal, persoana care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv în cadrul unei întreprinderi individuale ce exercită un serviciu de interes public, care este supusă controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.