-
Planul naţional de cercetare – dezvoltare şi inovare continuă şi anul 2022!
Planul naţional de cercetare – dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015 – 2020 (PNCDI III) continuă şi anul 2022.
-
Au fost aprobate noi Norme metodologice privind înfiinţarea şi dezvoltarea spin – offurilor în domeniul cercetării
Au fost aprobate noi Norme metodologice privind înfiinţarea şi dezvoltarea spin – offurilor în domeniul cercetării – dezvoltării şi inovării prin Ordinul nr. 28/2021.
-
Pentru anul 2021 a fost constituit un fond dedicat finanţării cercetării ştiinţifice universitare
Pentru anul 2021 se constituite un fond dedicat finanţării cercetării ştiinţifice universitare din instituţiile de învăţământ superior de stat, în sumă de 100.000.000 lei.
-
Organizarea instituţiei Avocatul Poporului. Noutăţi
Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului a fost recent modificat de Ordinul nr. 44/2021. Se introduce un nou alineat care prevede că în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, instituţia Avocatul Poporului organizează 15 birouri teritoriale şi 4 centre zonale la domeniul privind prevenirea torturii şi a altor pedepse ori…
-
40 de burse “Eugen Ionescu” vor fi acordate în anul universitar 2020 – 2021
În Monitorul Oficial nr. 18/2021 a fost publicat Ordinul nr. 2276/2020 privind acordarea burselor “Eugen Ionescu” în anul universitar 2020 – 2021.
-
Noi proiecte de cercetare vor fi finanţate de UE
Comisia Europeană va sprijini 23 de noi proiecte de cercetare cu 128 de milioane EUR ca răspuns la pandemia de coronavirus în curs. Finanţarea pusă la dispoziție în cadrul programului de cercetare şi inovare al UE Orizont 2020 face parte din angajamentul asumat de Comisie de a consacra 1,4 miliarde EUR inițiativei privind răspunsul mondial…
-
Comisia Europeană a mobilizat fonduri pentru cercetare de inovare
Comisia a mobilizat încă 122 de milioane EUR din programul său de cercetare şi de inovare, Orizont 2020, pentru activităţile de cercetare urgent necesare în ceea ce priveşte noul coronavirus.
-
Noutăţi legislative.Ministerul Educaţiei va deveni Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Ministerul Educaţiei şi Cercetării este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează în subordinea Guvernului. În Monitorul Oficial nr. 34/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
-
Ministerul Agriculturii susţine domeniul bioeconomiei
Provocările pentru cercetarea şi inovarea în agricultură şi bioeconomie în Europa Centrală şi de Est, precum şi deficienţele în ceea ce priveşte punerea în aplicare a inovaţiilor în agricultura durabilă au fost printre temele principale dezbătute în cadrul Conferinţei la nivel înalt privind privind cercetarea agricolă, inovarea şi bioeconomia. Evenimentul a fost organizat vineri, la…
-
UE îşi propune să investească mai mult în cercetare şi inovare
Preşedintele Parlamentului European, a făcut apel ca Uniunea Europeană să investească mai mult în cercetare şi inovare, adăugând că acestea “trebuie să facă parte din ADN-ul nostru”. “Ambiţia noastră trebuie să fie aceea de a fi cel mai mare şi cel mai atrăgător spaţiu de cercetare din lume. Cercetarea, inovarea şi noile tehnologii trebuie să…