Tag: candidatură

  • OUG privind procedura de desemnare a procurorului european delegat în România

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 137 din data de 20 februarie 2019, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO). 

  • Semnarea ordinului de numire a comitetelor care vor sprijini MENCȘ în selecția membrilor CNATDCU

    Adrian Curaj, ministrul Educației, a semnat ordinul de numire a comitetelor care vor susţine MENCȘ în procesul de selecție a viitorilor membri ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor, Certificatelor Universitare (CNATDCU). Până în prezent, s-au înscris peste 1.200 de profesori care și-au exprimat intenția de a face parte din comisiile consiliului. Conform declaraţiilor ministrului, până…

  • Poţi candida numai pentru o singură funcție de primar

    În şedinţa din 12 aprilie, Biroul Electoral Central a adoptat hotărârea privind aplicarea dispozițiilor art. (7) alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali. Astfel, o persoană…

  • A fost dat startul pentru selecţia candidatului României pentru funcția de judecător la Tribunalul UE

    La 5 ianuarie 2016, Ministerul Justiției a anunțat că a fost dat startul pentru selecția candidatului României pentru funcția de judecător la Tribunalul Uniunii Europene (UE), în contextul în care mandatul actualului judecător, Andrei Popescu, va expira la 31 august 2016. Persoanele interesate își pot depune candidatura până la 5 februarie, ora 17,00, la secretariatul…

  • Proiect: Listele de candidaţi pentru alegeri, invalidate dacă nu includ femei în proporţie de 30%

    Reprezentanţii liberali vor depune în Parlament două proiecte de lege pentru modificarea legislaţiei cu privire la alegerile locale şi parlamentare prin introducerea reprezentării de gen la cele două scrutine, a informat copreşedintele PNL Alina Gorghiu. Astfel, cele două proiecte stabilesc o reprezentare a ambelor sexe la alegerile locale şi parlamentare în proporţie de cel puţin 30% din candidaturile…

  • Statutul judecătorilor şi procurorilor

    Ordonanţa nr. 48/2013 care modifică Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul reglementării situaţiei vacantării funcţiei de conducere de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin expirarea mandatului, a fost adoptată de senatori. Potrivit raportului Comisiei juridice, proiectul stipulează că, în situaţia când funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte al ÎCCJ ori de…