Categories
Articole Protecţie socială

Noutăţi privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap

În România beneficiază de gratuitatea transportului interurban la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio clasa a II – a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane: persoanele cu handicap grav; persoanele cu handicap accentuat; însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora; persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă; asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă.

Categories
Internaţional Ştiri

Efectele rupturii dintre UE şi Marea Britanie îi afectează pe români?

La data de 31 ianuarie 2020, Marea Britanie a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană.

Categories
Internaţional Ştiri

NASA va permite prezenţa turiştilor pe Staţia Spaţială Internaţională

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că va permite turiştilor şi companiilor să utilizeze Staţia Spaţială Internaţională (ISS) începând de anul viitor.

“NASA va deschide Staţia Spaţială Internaţională pentru oportunităţi de afaceri”, a declarat Jeff DeWitt, directorul financiar al agenţiei spaţiale americane, la New York.

“NASA va autoriza până la două misiuni scurte ale unor astronauţi privaţi pe an”, a declarat Robyn Gatens, un responsabil al NASA care administrează ISS.

Categories
Administraţie publică centrală Articole Autorităţi şi instituţii publice Cooperare şi relaţii cu alte state Drept penal Internaţional Transporturi

Cum vor fi utilizate datele despre clienții companiilor aeriene, în combaterea infracțiunilor?

Un binecunoscut proverb autohton spune că „paza bună trece primejdia rea”. Acum, în era globalizării, când legăturile dintre diferitele regiuni ale lumii se realizează din ce în ce mai lesne iar oamenii călătoresc mai mult ca niciodată, persoanele implicate în activități infracționale de mare periculozitate au identificat și deja exploatează din plin noile „oportunități” ce li se ivesc în cale, la tot pasul.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri Transporturi

Proiect: Gratuitate pe tren elevilor şi studenţilor care votează la alegerile parlamentare

tren-pe-sineConform unui proiect de OUG, Ministerul Transporturilor vrea să ofere transport gratuit pe calea ferată elevilor şi studenţilor care vor să voteze la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Impactul bugetar al acestei măsuri este evaluat la 22,5 milioane lei (5 milioane euro), luând în considerare faptul că aproximativ 50% din studenţi vor efectua călătoria dus-întors, iar valoarea medie a unui bilet este de 90 lei.

La moment, în învăţământul de stat şi privat sunt înmatriculaţi un număr de circa 520.000 studenţi. MT intenţionează să ia această măsură în condiţiile în care alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.

Astfel, scopul documentului îl constituie crearea cadrului legal pentru acordarea unei călătorii gratuite pe calea ferată dus – întors, din localitatea unde elevii sau studenţii se află la studii şi până în localitatea de domiciliu.

Măsura vizează biletele pentru trenuri regio şi interregio, clasa a II-a, în perioada 10-11 decembrie 2016.

Ministerul Transporturilor precizează că eliberarea biletului de călătorie la casele de bilete ale staţiilor se va face pe baza actului de identitate şi a carnetului de elev/student vizat pentru anul şcolar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus, cât şi pentru întors.

Prin urmare, operatorii de transport feroviari care asigură în perioada 10 -11 decembrie 2016 transportul elevilor şi studenţilor cu drept de vot vor putea recupera contravaloarea biletelor de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Categories
Cooperare şi relaţii cu alte state Ştiri

Canada a confirmat ridicarea vizelor pentru cetăţenii români în două etape

viza_canadaÎn urma semnării tratatului CETA, Guvernul a anunţat că Canada a confirmat ridicarea vizelor pentru cetăţenii români în două etape, parţial de la 1 mai 2017 şi total de la 1 decembrie 2017.

“Guvernul României salută decizia Guvernului Canadei de a elimina complet vizele pentru cetăţenii români începând cu 1 decembrie 2017. Această decizie se regăseşte în declaraţia Summitului UE-Canada şi confirmă eforturile depuse de Guvernul României pentru a ajunge la acest rezultat”, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Instituţia menţionează că, “în urma discuţiilor intense din ultimele luni între cei doi prim-miniştri, Dacian Cioloş şi Justin Trudeau”, Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de elimina total regimul de vize pentru toţi cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parţială de la 1 mai 2017.

Astfel, în perioada de până la momentul eliminării depline a regimului de vize, Canada va introduce o ridicare parţială a vizelor pentru cetăţenii români eligibili care călătoresc în această ţară. Prin urmare, la 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA) în loc de viză.

Categories
Ştiri Transporturi

Compania naţională de transport aerian ar putea fi privatizată

avion
Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat că compania naţională TAROM trebuie restructurată, însă nu se pune problema siguranţei traficului, ci este vorba despre modelul de business pe care îl practică operatorul naţional de transport aerian.

Este o conjunctură favorabilă, preţul petrolului fiind relativ scăzut – probabil că va mai fi scăzut o perioadă – şi ne va da timp să facem această restructurare a TAROM. Nu vorbim despre partea de siguranţă, ci despre modelul de business. În următoarele zece zile va fi confirmat consultantul strategic, care va fi partenerul nostru, şi care va avea o viziune asupra business-ului global şi în Europa şi care să ne ajute la un alt model de business“, a precizat Sorin Buşe.

Ministrul Transporturilor a mai adăugat că “Nu se exclude privatizarea, dar, fiind vorba despre o companie naţională, de un simbol naţional, nu este preferinţa mea personală“.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Categories
Legislaţie internaţională Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiect: Tinerii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor primi un bilet de tren pentru a călători prin Europa

tren
Europarlamentarul german, Manfred Weber, a iniţiat un proiect de lege prin care toţi tinerii din UE ar urma să primească gratuit, la vârsta de 18 ani, un bilet de tren pentru a călători prin Europa.

Potrivit proiectului legislativ, tuturor cetăţenilor UE sau migranţilor legali se va oferi un permis, la împlinirea vârstei de 18 ani, prin care vor putea călători gratuit cu trenul prin vasta reţea feroviară care leagă marile oraşe ale continentului.

Cetăţenii statelor membre care nu fac parte din proiectul InterRail, ce oferă libertatea de a călători într-o ţară sau grup de ţări din Europa timp de 3, 4, 6 sau 8 zile, vor primi alte opţiuni precum autobuzul sau feribotul.

România face parte din programul InterRail.

Categories
Comunicaţii Ştiri Transporturi

Legea pentru modificarea Legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, promulgată

child-travel-letter-calgary
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinatate prevede că declaraţia părinţilor pentru minorii care călătoresc în străinătate poate fi eliberată pentru mai multe călătorii pentru o perioadă de trei ani, fără menţionarea destinaţiilor.

De asemenea, Legea promulgată mai prevede exceptarea de la prezentarea declaraţiei părinţilor sau tutorelui pentru minorii care au domiciliul sau reşedinţa stabilite în statul de destinaţie şi eliminarea obligativităţii menţionării scopului deplasării şi a rutei în cuprinsul declaraţiei notariale ce conţine acordul părinţilor de efectuare a călătoriei de către cetăţeanul român în străinătate însoţit de o altă persoană.

Tot prin act normativ se stipulează introducerea cărţii electronice de identitate ca document de călătorie şi eliberarea paşapoartelor de serviciu şi pentru personalul autorităţilor publice care candidează pentru posturi în cadrul unor organizaţii, instituţii sau misiuni internaţionale, dacă se solicită expres, sau care ocupă funcţii de expert naţional detaşat la instituţiile UE.

Categories
Ştiri Transporturi

Minorii în vârstă de 14 ani se pot deplasa cu avionul în străinătate neînsoțiți

boeing-757
În şedinţa Senatului din 6 septembrie s-a adoptat propunerea de lege potrivit căreia minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot călători în străinătate fără să fie însoţiţi de o persoană majoră, cu condiţia că dispun de documentele necesare, au acordul părinților şi se vor deplasa exclusiv cu avionul. Propunerea a obţinut 63 de voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ și cinci abțineri.

Prin această propunere de lege se evită posibilitatea costurilor serviciilor prestate de însoţirea minorilor, dar şi facilitează relațiile părinți-copii, mai ales în cazurile familiilor care nu dispun de venituri suficiente iar cei care beneficiază de burse de studii, vor avea posibilități mai mari de a urma respectivele studii. Să amintim şi faptul că întoarcerea din străinătate a minorului se face în majoritatea cazurilor neînsoțit, devenind aplicabile dispozițiile legii străine.

Inițiatorii precizează că şi atunci când părinţii consimt că minorii lor pot să părăsească țara neînsoţiţi, sunt analizate atât riscurile, cât și beneficiile dar și capacitatea minorului de a efectua singur această deplasare.