Tag: bugetar

  • Bugetarii ar putea fi premiaţi pentru amabilitate

    Potrivit unor principii avansate de ministere pentru a fi incluse în noua Lege a salarizării bugetarilor, angajaților din sistemul bugetar ar putea fi promovați și recompensați cu prime lunare inclusiv în funcție de cât de amabili sunt cu colegii lor și cât de preocupați sunt de interesul general al instituției unde sunt angajați. Setul de…

  • Legea privind majorarea cu 10% a salariilor pentru personalul bugetar, promulgată

    În data de 24 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede majorarea acestor salarii cu 10%. Premierul Dacian Cioloş a declarat că nu este surprins de decizia şefului statului iar aplicarea acestei măsuri nu prespune tăierea…

  • Pauză de masă obligatorie pentru bugetari – Proiect

    Potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică, Guvernul vrea să-i oblige pe angajaţii din administraţia centrală să-şi ia pauză de masă între orele 13.00 şi 14.00. Sindicatele sunt cele care au solicitat Guvernului să întocmească în mod legal o pauză de masă pentru angajaţii din sectorul bugetar. Astfel, proiectul urmează să fie aprobat de către Guvern şi apoi…

  • Legea salarizării bugetarilor trebuie adoptată

    În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat că Legea salarizării în sistemul bugetar ar trebui să se intre în dezbatere publică, “în aşa fel încât să existe o lege aplicabilă cât mai repede”. “Pe grila de salarizare s-a vehiculat ca salariul maxim în administraţia din România să fie…

  • Se reduce numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar

    În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar va fi redus de la 111 la 5 clase, proiectul urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului. La sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul a decis înfiinţarea unui grup de lucru care să revizuiască Legea salarizării…

  • Semne bune anul are: bugetarii rămân fără tichete de masă și prime de vacanță, în 2015!

    Mereu, la sfârșit de an, faci bilanțul anului ce a trecut și privești încrezător spre noul an ce bate la ușă, cu speranța că îți va aduce lucruri mai bune ca precedentul ! Legiuitorul a decis să anunțe, în prag de sărbători, la ce să se aștepte bugetarii de la anul 2015 și asta pentru…

  • Noi reguli de concurs pentru bugetarii care doresc să ocupe un post vacant sau să promoveze

    Se spune că  angajamentul față de continua perfecționare este cheia atingerii propriului potențial și a succesului. Sigur că acest lucru presupune efort și muncă susținută și nu de puține ori, depășirea greutăților ce pot apărea. „Piatra nu poate fi finisată fără a fi polizată, nici omul nu poate să se perfecționeze fără probleme.” (proverb chinezesc)

  • Proiectul de buget ar putea fi prezentat într-o primă formă la mijlocul lunii noiembrie

    Darius Vâlcov – ministrul delegat pentru buget, a declarat că proiectul legii bugetului pentru anul 2015 va fi prezentat la mijlocul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie, probabil de viitorul premier. Întrebat de ziarişti dacă în aceste condiţii actualul premier va trebui să demisioneze, Vâlcov a menţionat că nu vrea să facă politică la o întâlnire cu…

  • Senatul a adoptat proiectul de lege privind reducerea CAS

    În forma trimisă, senatul a adoptat proiectul de lege privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, respingând astfel cererea de reexaminare a proiectului, formulată în luna iulie de președintele României. Drept rezultat proiectul a întrunit 96 voturi pentru, 1 împotrivă și 2 abțineri. Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru a analiza cererea de…