Tag-Archive for » bicamerism «

Legea privind Codul administrativ este neconstituţională în ansamblul său, a decis Curtea Constituţională a României.

Potrivit surselor citate, legea Codului administrativ este neconstituţională deoarece acest act normativ a fost adoptat fără avizul Consiliului Economic şi Social, fiind încălcat şi principiul bicameralismului. Mai mult …

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare controversata lege offshore, care stabilește modul în care se vor exploata gazele din Marea Neagră, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Legea trebuie reanalizată şi din perspectiva unei potenţiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare“, motivează decizia preşedintele.

Iohannis semnalează că, în forma actuală, legea prevede că sumele rezultate din redevenţe şi impozit asupra veniturilor suplimentare offshore se fac venit la Fondul special de finanţare a contractelor de parteneriat public – privat, fără să fie supuse analizei, în prealabil, alocările alternative ale veniturilor bugetare preconizate, în conformitate cu priorităţile de investiţii care trebuie să impulsioneze dezvoltarea economică şi socială a României. Mai mult …

Curtea Constituţională a României va dezbate sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în cazul actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, conform ordinii de zi publicate pe site-ul CCR, şeful statului invocând, printre altele, faptul că a fost adoptat cu încălcarea principiului bicameralismului.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, legea a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 8 iunie 2016, fiind adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, pe 6 februarie 2018, într-o formă diferită faţă de cea respinsă de Senat, cu încălcarea principiului bicameralismului.

Singura procedură parlamentară care a păstrat bicameralismul perfect este cea de revizuire a Constituției, potrivit motivării deciziei prin care Curtea Constituțională a României a admis sesizările formulate cu privire la neconstituționalitatea unor modificări aduse Regulamentului Senatului.

În prezent, singura procedură parlamentară care a păstrat bicameralismul perfect, caracterizat prin înzestrarea cu același rol a Camerelor în cadrul procesului legislativ, este procedura de revizuire a Constituției. Prin urmare, nu există niciun motiv ca, prin intermediul regulamentului parlamentar, să se conceapă în privința procedurii de revizuire a Constituției o nouă filozofie a sesizării Camerelor după modelul art.75 și următoarele din Constituția revizuită sau împrumutând elemente din cadrul acestei proceduri.