Tag: bani europeni

  • Se acordă bani europeni pentru reducerea producției de lapte!

    Pare că fermierii români produc mult lapte, astfel încât s-a ajuns la situația în care există o ofertă de lapte care depășește cererea. Nu de puține ori fermierii nu au ce face cu laptele și ajung să îl arunce pe câmp. Sigur că noi nu am găsit o soluție la această problemă și am așteptat…

  • Bani europeni pentru reabilitarea blocurilor

    Începând din 2016, clădirile de locuințe pot fi reparate cu bani europeni. Fondurile europene pot fi accesate de asociaţiile de proprietari pentru a face consolidarea blocurilor, pentru a înlocui circuitele electrice de pe scări, pentru modernizarea sistemului de încălzire, dar şi pentru repararea acoperişurilor şi pentru montarea lifturilor. Proprietarii trebuie să asigure partea de cofinanţare…

  • Cum putem accesa fonduri europene pentru păstrarea și conservarea satului românesc ?

    Nici nu conștientizăm că trăim într-o țară încărcată de istorie, cu un bogat trecut al tradițiilor și cu locuri care s-au păstrat peste timp așa cum erau odinioară. Suntem mirați când turiștii străini care ne vizitează țară rămân fascinați că aici găsesc sate și clădiri care și-au păstrat patina vremii și locuri în care tradiția…

  • Proiectul de lege privind IMM promovat în Guvern

    Vicepremierul Daniel Chiţoiu speră ca proiectul de lege privind IMM, care va include şi prevederi privind crearea unor fonduri de alimentare din bani europeni pentru stimularea acestor întreprinderi va fi promovat în Guvern şi apoi să fie adus în Parlament. În cadrul discuţiei cu preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, oficialul a…

  • Lansarea raportului pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii

    Preşedintele Traian Băsescu a spus că ar trebui ca nimeni să “nu mişte niciun centimetru pătrat de pământ” de la institutele de cercetare, punctând că dacă există o ordonanţă a Guvernului în acest sens, atunci va întoarce legea de aprobare a ei la Parlament. “Tare mă tem că s-a întâmplat zilele astea, sper să nu…