Categories
Financiar bancar Ştiri

Gradul de îndatorare a clienţilor băncilor ar putea fi limitat din nou!

Banca Națională se află în discuții cu băncile comerciale și cu instituțiile statului pentru găsirea celei mai bune formule de plafonare a gradului de îndatorare a clienților atunci când contractează un credit ipotecar sau de consum. Legea va fi gata în toamnă și este considerată pozitivă de către analiști.

Informaţiile din urmă cu câteva luni conform cărora Banca Naţională a României urmează să stabilească un prag maxim pentru gradul de îndatorare a clienţilor bancari au devenit realitate după ce Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că legea va apărea în toamnă. „Îndatorarea este o chestiune de securitate naţională, nu te poţi juca cu ea”, a spus Mugur Isărescu cu ocazia prezentării ultimului raport pe inflaţie. „Am discutat cu băncile, iar procentele încă le analizăm. Sub nicio formă nu vrem să sugrumăm creşterea creditului şi nici creşterea economică”, a arătat guvernatorul BNR.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Financiar bancar Ştiri

Ministerul Finanţelor Publice s-a împrumutat, din nou, de la bănci!

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 657,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de titluri de stat pe 61 de luni, la un randament mediu de 4,80% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, însă băncile au suprasubscris oferta, până la 954,4 milioane de lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Categories
Financiar bancar Ştiri

Indicele ROBOR la trei luni din nou în creştere!

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat vineri pe piaţa interbancară la nivelul de 2,54%, de la 2,49% cât era joi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

O valoare apropiată a fost înregistrată pe 20 octombrie 2014, respectiv 2,62% pe an.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Financiar bancar Ştiri

Un proiect prevede costuri similare cu cele interne pentru tranzacţiile externe

În curând, românii care fac plăţi sau transferuri de bani internaţionale (plăţi cu cardul online sau la comerciant în străinătate, transferuri de bani, retrageri de la bancomate din străinătate), către alte ţări din Uniunea Europeană, vor beneficia de aceleaşi costuri precum cele asociate tranzacţiilor interne.

Un proiect de regulament UE prezentat, miercuri, de Comisia Europeană, cu descrierea “transferuri în euro ieftine oriunde în Uniune și conversii valutare mai echitabile”, prevede că avantajele de care se bucură în prezent locuitorii din zona euro, respectiv costuri uniforme pentru tranzacţii indiferent dacă sunt efectuate cu parteneri din propria ţară sau din alt stat euro, vor fi extinse şi către statele membre non-euro.
Categories
Autorităţi şi instituţii publice Financiar bancar Ştiri

Vor fi eliminate mai multe comisioane bancare

Mai multe comisioane percepute de bănci vor fi eliminate la finele acestei luni după ce România a transpus în legislaţia naţională o directivă europeană.

Comisioanele percepute de bănci pentru deschiderea şi închiderea unui cont, precum şi cele pentru retrageri de bani sau interogarea soldului nu vor mai exista, începând cu data de 27 ianuarie, anul acesta. Reglementarea este inclusă într-o lege adoptată recent de parlament, care prevede că băncile nu vor mai putea să perceapă anumite comisioane pentru conturile de plăţi, cu servicii de bază.

Categories
Financiar bancar Ştiri

Se doreşte extinderea serviciilor bancare în zona rurală!

plata-online-300x240Plata cu cardul ar trebui să fie o practică obişnuită a consumatorilor români, însă ţara noastră are încă un procent mare de populaţie nebancarizată. Măsurile legislative din 2017 ar trebui însă să schimbe acest lucru.

Utilizarea cardurilor pentru efectuarea de plăţi la comercianţi a crescut semnificativ în ultimii ani, 2015 fiind anul în care numărul tranzacţiilor la comercianţi l-au depăşit pe cel al retragerilor de numerar de la ATM. Chiar şi aşa numărul celor care folosesc cardul preponderent pentru a retrage bani de la bancomat este majoritar, cu un total de 80% dintre posesorii de carduri, în timp ce plăţile fără cash sunt prioritare la doar 20%.

Valoric însă, tranzacţiile cu cardul nu depăşesc 25% din total, retragerile fiind majoritare, fapt vizibil şi din valoarea medie a unei retrageri de cash, de 600 lei, versus cea a plăţii la comercianţi, de 177 lei. Din fericire, 2017 debutează cu modificări legislative care ar putea duce mai departe creşterea utilizării cardurilor, cea mai importantă fiind obligativitatea comercianţilor cu încasări de peste 10.000 de euro anuală de a avea un POS instalat.

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Economie Financiar bancar

Ai bani depuşi la bancă? Pe legiuitor îl preocupă garantarea depozitelor!

bani“Azi un leu la bancă pui, mâine el va face pui”, spunea o reclamă de pe vremuri, menită să-i îndemne pe cei mici să renunţe la clasica puşculiţă şi pe cei mari să nu-şi mai ţină agoniseala la saltea.

Ca s-o spunem pe cea dreaptă, precara educaţie financiară a multor români face ca bruma de bani pe care o câştigă să li se lipească de buzunare… ca apa de gâscă. Oricine ar trebui să aibă o minimă agoniseală, că nu se ştie ce aduce ziua de mâine!