Tag-Archive for » bacşiş «

Bacşişul trebuie reglementat prin lege, să fie dat voluntar în semn de apreciere pentru serviciile primite, dar să fie fiscalizat prin apariţia lui pe nota de plată, a apreciat preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România. Mai mult …

Reintroducerea unei reglementări a bacșișului a revenit pe agenda discuțiilor, în ultimele luni, fiind susținută de o parte a industriei HoReCa (hoteluri, restaurante și cafenele), pe considerentul că va aduce beneficii atât pentru industrie în ansamblu, cât și pentru bugetul de stat. Evident că o eventuală propunere ar trebui să îmbrace o formă diferită de cea aplicată în urmă cu trei ani și abrogată la scurt timp de la intrarea în vigoare, din cauza neajunsurilor constatate în practică. În acest context, o privire asupra măsurilor adoptate de alte state poate aduce un plus  de claritate în cadrul dezbaterilor pe marginea acestui subiect.

Mai mult …

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu are în lucru, în acest moment, un proiect cu privire la impozitarea bacșișului, iar regimul fiscal al acestor sume primite la nivelul persoanelor fizice este deja reglementat, fiind considerate venituri din alte surse.

În cadrul departamentelor Ministerului Finanțelor Publice nu există un proiect sau un draft de proiect cu privire la impozitarea bacșișului în acest moment. În cursul săptămânii trecute, o serie de operatori economici și-au exprimat dorința revenirii la reglementări privind evidența contabilă și modul de distribuire a acestuia, în cadrul unui eveniment la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice

 

Proprietarii de restaurante lucrează împreună cu Ministerul Finanţelor la un proiect care prevede impozitarea bacşişului cu 16 la sută. Este o măsura care va aduce pe de-o parte bani la buget, iar pe de altă parte va reglementa modul în care ospătarii încasează bani de la clienţii mulţumiţi.

Pe notele de plată din restaurante va apărea o rubrică nouă: bacşişul pe care un client vrea îl lase ospătarului, fie că plăteşte numerar, fie cu cardul. Odată ce vor trece prin casele marcat, aceste venituri vor putea fi impozitate. Mai mult …

lcPlenul Camerei Deputaților a aprobat proiectul de Lege privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se abrogă toate prevederile care țin de impozitarea bacșișului.

Prin urmare, s-a renunțat la articolul care prevedea că „bacșișul se justifică prin datele înscrise în documentele emise de aparatele de marcat electronice fiscale și se evidențiază pe un bon fiscal distinct” și la cel care spunea că „sumele provenite din încasarea bacșișului se înregistrează în contabilitate la alte venituri, iar sumele distribuite angajaților se înregistrează la suma cheltuielilor iar operatorii economici stabilesc printr-un regulament de ordine interioară dacă veniturile din încasarea bacșișurilor rămân la dispoziția lor sau constituie o sursă de alte venituri care se distribuie salariaților”.

taxeLegislaţia fiscală se modifică de la o zi la alta. Sau… peste noapte! Plouă cu noutăţi legislative în materie de fiscalitate! Uneori sunt veşti bune, alteori sunt propuneri şi proiecte apte să trimită contribuabilii (câţi mai sunt!) direct în stradă, la proteste. Nu ştim cum de poate exista, la alţii, un sistem fiscal predictibil, fiindcă la noi nu aduce anul ce aduce ceasul.

Prea adesea, noile reglementări fiscale ne-au complicat viaţa, ne-au împuţinat veniturile. Însă cei desemnaţi să se ocupe de administrarea statului încep să priceapă că nu poţi impune biruri la nesfârşit, riscând să aduci poporul la sapă de lemn. Mai mult …

downloadEliminarea prevederilor privind impozitarea bacşişului din Ordonanţa de urgenţă 8/2015 a fost decisă de Comisia de buget a Senatului  la propunerea Ministerului Finanţelor. Însă eliminarea acestor prevederi va dura deoarece modificările trebuie să fie aprobate de Senat, de Camera Deputaţilor şi, apoi, promulgate de preşedinte.

Senatorul PNL Marinică Dincă a menţionat faptul că: „În momentul de faţă, noi scoatem impozitarea bacşişului, dar până când modificările vor intra în vigoare va dura mai mult de 1 iunie, data la care a anunţat ministrul de Finanţe că nu se mai aplică această impozitare. Cel mai devreme în această săptămână ordonanţa modificată va fi în plenul Senatului, apoi, va merge la Cameră va sta cel puţin şapte zile, apoi merge la preşedinte. Se trece de 1 iunie. Dacă vroia cu 1 iunie, ministrul dădea un act normativ prin care abroga impozitarea bacşişului. Să nu-i mai mintă pe cetăţeni că la 1 iunie va fi scos acest bacşiş, până se promulgă şi va fi publicat în Monitorul Oficial mai durează”.

bacsis

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat într-o declarație de presă că Guvernul renunță la impozitarea bacșișului.

Astăzi am avut o discuție cu toți cei care reprezintă piața serviciilor hoteliere, restaurante, companii de taximetrie vizavi de bacșiș. Această idee a plecat de la o solicitare a celor din piață încă din 2012 an de când acest lucru s-a dorit pentru a soluționa acea situație în care controlul venea și identifica în casele de marcat sume suplimentare față de încasările oficiale. Acesta a fost motivul pentru care a fost reglementat bacșișul. Azi am decis împreună în urma unei discuții foarte constructive că acest lucru ar trebui scos din Ordonanța care reglementează bacșișul pentru a evita situațiile neplăcute în aplicarea acestuia pentru că nu poți reglementa toate situațiile care se întâlnesc zi cu zi. A fost o decizie comună, a fost o solicitare din partea dânșilor de a scoate acest bacșiș din prevederea legală. Este scos definitiv„, a spus Teodorovici. Impozitarea bacșișului va fi eliminată de la 1 iunie.

Ar putea fi introdus în schimb un impozit forfetar de la 1 ianuarie.

Legiferarea bacşişului, care trebuie evidenţiat pe un bon fiscal separat, a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 8/2015, generând numeroase controverse.

bacsis

De câteva zile ziarele și televiziunile discută aprins despre un subiect de mare actualitate: trecerea bacșișului pe nota de plată și implicit fiscalizarea acestuia. Văzând apetența românilor pentru acest subiect care pe mulți îi va arde la buzunare și îi va demotiva să mai lucreze cu același elan ca până acum, m-am întrebat când a început povestea bacșișului și cine a fost inițiatorul acestui tip de plată.

Originile etimologice ale cuvântului își au rădăcinile în limba persană de unde a fost preluat de către turci sub forma de „bahșiș” și în limba română a apărut în DEX ca „bacșiș.” Consultând DEX-ul afli că este vorba de o sumă de bani care se dă pentru a răsplăti un serviciu personal sau pentru a câștiga bunăvoința cuiva. Mai mult …

baksheeshTot întrebându-se ce a mai rămas neimpozitat, căpeteniile ţării au avut o revelaţie salvatoare pentru bugetul statului: trebuie taxat, obligatoriu, şi bacşişul. Bacşişul rămâne la angajat? Va fi supus impozitării, că-i tot un venit, ca şi simbria lunară. Revine, finalmente, angajatorului? Va fi taxat ca orişice profit!

Povestea ştim cum a început. S-au sancţionat straşnic şi s-au închis temporar zeci de firme găsite cu 2-3 lei nefiscalizaţi prin sertare. Iar acum, ale noastre căpetenii tremură de grija mărunţişului care se cuibăreşte, nefiscalizat, prin umile buzunare de chelneriţă ori de barman, de frizer ori de coafeză. Mai mult …