Agenția Națională pentru Achiziții Publice a anunțat că, având în vedere recentele modificări operate cu privire la modalitatea de validare a documentațiilor de atribuire încărcate în sistem, pune la dispoziția tututor autoritățiilor contractante lista de verificare pentru contractele de execuție lucrări standard, utilizată de către verificatorii ANAP, potrivit unui comunicat.
Tag: autoritati contractante
mpaniile cu datorii la stat de până la 10.000 lei vor putea participa la licitaţii pentru achiziţii publice, potrivit Ordonanţei de Urgenţă referitoare la achiziţii publice care prevede creşterea limitei datoriei operatorilor economici sub care este permisă participarea la licitaţie de la 4.000 lei la 10.000 lei.
“Au fost situaţii când companii, mai ales cele româneşti, din motive de restanţe sau obligaţii fiscale neonorate faţă de stat nu puteau să participe la licitaţii. Am ridicat plafonul pentru a permite şi acelor companii cu astfel de obligaţii fiscale neonorate să poată participa la achiziţii publice”, a explicat ministrul Finanţelor.
„Contractul este legea părților”, se spune, pe bună dreptate. În același timp, s-a considerat că, în privința mai multor categorii de contracte, printre care și cele de achiziție „aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice” se impune fixarea unor jaloane solide și-a unor limite clare, dincolo de care nu se poate trece fără a surveni o nesocotire a legii.
Există, desigur, un principiu al libertății contractuale, dar nu poate fi omis faptul că libertatea aceasta contractuală este, în genere, limitată de către lege. Așadar, „legea părților” va trebui să fie formulată de așa natură încât să se afle în acord cu „legile țării”.