Tag-Archive for » Asociaţii şi fundaţii «

În epoca de apogeu a dezvoltării Imperiului Roman se zicea că „toate drumurile duc la Roma”. În ziua de azi, dacă stăm bine să cugetăm, toate drumurile românului, oricât ar fi de lungi și de întortocheate, ajung… la stat. La diversele autorități și instituții ale statului căruia îi suntem cetățeni! În activitatea desfășurată (și indiferent de domeniul de activitate), inclusiv asociațiile și fundațiile au de-a face, de obicei frecvent, cu instituțiile și autoritățile publice.

Mai mult …

asociatii.fundatiiSesizarea preşedintelui Traian Băsescu cu privire la neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31.01.2000, a fost respinsă de Curtea Constituţională a României.

Legea stipulează interzicerea utilizării în denumire a unor sintagme care pot crea confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, iar asociaţiile şi fundaţiile trebuie să-şi schimbe denumirea sub sancţiunea dizolvării de drept şi radierii din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în termen de doi ani. Astfel, Traian Băsescu a afirmat că această lege contravine dispoziţiilor din Constituţie, şi anume:

  • art. 1 alin (4) potrivit căruia “statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale“;
  • art. 126 alin. (1), prin care se stipulează că “justiţia se realizează prin Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege” şi are loc încălcarea autorităţii de lucru judecat;
  • art. 15 alin. (2), care prevede că “legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“, fiind impuse condiţii şi efecte pe care nu le-au avut în vedere atunci când au decis înfiinţarea asociaţiilor şi fundaţiilor.