Tag-Archive for » asiguratori «

Constructorii şi asigurătorii au fost informaţi de reprezentanţii statului că modificările ce vor fi aduse săptămâna viitoare legii achiziţiilor publice vor permite, în continuare, utilizarea poliţelor de asigurare pentru garantarea participării la licitaţiile publice. Guvernul a revizuit hotărârea care elimina asigurările în favoarea scrisorilor de garanţie emise de bănci şi Instituţii Financiare Nebancare. Mai mult …

ASF a organizat cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieței asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

“Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluții pentru reașezarea pieței asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel și sancționate de Legea Concurenței. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabilește se numără tariful de referință, o instituție cu noi roluri și responsabilități — BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat și decontarea directă”, se arată în comunicat. Mai mult …

UEDacă ai intrat în horă, trebuie să joci! Cel care-a spus prima dată acest lucru, probabil un ţăran de-acum câteva veacuri, nici nu-şi imagina că va veni o vreme când vorbele sale vor fi valabile nu doar pentru oameni, ci şi pentru… state!

România a intrat în hora statelor UE iar acum trebuie să-şi adapteze legislaţia internă pentru a nu face notă discordantă cu reglementările comunitare. Ai vrut în UE, sperând la anumite avantaje? Până la obţinerea tuturor avantajelor, ai de respectat numeroase obligaţii. Dansezi cum ţi se cântă! Mai mult …

insProcesul de mondializare avansează cu paşi repezi şi dincolo de politică, de doctrine, de sistemele de gândire concurente, acest lucru devine foarte vizibil la nivel economic. La acest capitol, nimeni nu vrea să rămână codaş. Nici statele şi nici operatorii economici. Totuşi, e limpede că nu toată lumea reuşeşte acest lucru!

În economie funcţionează acel străvechi şi dur principiu potrivit căruia “peştele cel mare îl înghite pe cel mic”, care ar trebui completat prin observaţia că vor supravieţui, reuşind să scape de soarta cruntă de a fi înghiţiţi şi mistuiţi, doar cei care se adaptează din mers. În afaceri, trebuie să aibă o speranţă, de supravieţuire, de succes şi “peştele cel mic”, aceasta fiind supleţea adaptativă. Mai mult …

asigCândva, un om hâtru a spus că “asigurările acoperă aproape totul, mai puţin ceea ce se întâmplă”. Unii dintre noi sunt tentaţi să dea dreptate deplină acestei zicale. Dar nu trebuie generalizat, fiindcă adeseori o asigurare reprezintă… un colac de salvare. Iar dacă asigurătorul ne crează neaşteptate probleme tocmai atunci când am intrat în bucluc, când riscul asigurat s-a produs şi vrem să ne fie acoperită paguba, trebuie să ştim ce drepturi avem, ce obligaţii are asigurătorul, ce rol are Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), din perspectiva asigurării unor raporturi echilibrate între asigurători şi asiguraţi. Mai mult …