Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice

Modul de contestare a deciziei de returnare a străinilor încalcă dispoziţiile constituţionale?

Pentru străinii aflaţi pe teritoriul româniei se poate emite o decizie de returnare împotriva străinilor pentru care se constată şederea ilegală, dispusă de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Potrivit art. 83 din OUG nr. 194/2002 decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată şederea ilegală pe teritoriul României a străinului şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară.