Categories
Agricultură şi silvicultură Ştiri

Programul Naţional pentru apicultori va continua şi în perioada 2017-2019!

Programul Național prin care apicultorii primesc sprijin pentru îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole va fi continuat în perioada 2017-2019. Printr-o Hotărâre adoptată astăzi, Guvernul a alocat acestui program, pentru cei trei ani de derulare, suma de 97,626 milioane lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Fondurile pentru apicultori vor fi distribuite astfel:

pentru anul 2017 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;
pentru anul 2018 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;
pentru anul 2019 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;

Din valoarea totală a sprijinului financiar, 50% reprezintă sprijin UE, 50% din bugetul național.

Categories
Agricultură şi silvicultură Ştiri

Apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis de la stat!

Apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis de la stat pe care l-au solicitat pentru că au înregistrat pierderi importante din cauza vremii nevaforabile de anul trecut a declarat ministrul Agriculturii.

Acesta a declarat “Apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis. În Planul Naţional (Apicol n.red.) sunt ajutoare pe care trebuie să le dăm pentru a procura materiale necesare activităţii apicole. Cu ajutorul de minimis nu mai putem continua. Este un program naţional, l-am explicat apicultorilor, îl avem în lucru în Ministerul Agriculturii, în aşa fel încât şi apicultorii să beneficieze de sprijin. Pentru pierderile de anul trecut, însă, nu avem un răspuns favorabil şi îmi pare extrem de rău”.

Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Agricultură şi silvicultură Articole Autorităţi şi instituţii publice Economie

Noutăţi legislative! S-a modificat legea apiculturii. Află în ce sens!

beeDe când zahărul a fost pus la colţ, ca aliment incomplet, cauzator de afecţiuni metabolice, mierea a devenit tot mai cerută, ca îndulcitor natural cu o compoziţie echilibrată. Pentru obţinerea unei linguriţe de miere e nevoie ca albinele să cutreiere 100.000 de flori. Nu întâmplător există zicala “harnic precum o albină”. Ea se aplică, adesea, şi pentru cei care se ocupă de stupărit. Activitatea apicultorului trebuie susţinută prin legi, dar şi prin fiscalitate.

Ca îndeletnicire tradiţională, creşterea albinelor este considerată “o parte a avuţiei naţionale”. Statul român şi-a asumat rolul de a sprijini activitatea de creştere a albinelor, a sporirii numărului şi producţiei familiilor de albine, a valorificării resurselor melifere, a produselor apicole şi a menţinerii biodiversităţii. Însă, greşelile nu lipsesc!

Categories
Agricultură şi silvicultură Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiect de modificarea a H.G. privind Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016

lc
La 4 noiembrie pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost publicat un proiect de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr.1050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Principalele schimbări vizează acoperirea cheltuielilor pentru tratamentele și medicamentele folosite în stupină și care nu vor mai fi decontate doar pentru varroa, ci și pentru alți agresori ai albinelor. Modificările aduse anexei 1 prevede eliminarea condițiilor ca tratamentele să fie aprobate și urmărite de către reprezentanții formelor asociative.

Actul normativ mai prevede şi eliminarea decontării asistenței tehnice pentru apicultori și grupuri de apicultori, care vizează în special achiziția sistemelor informatice de inventariere a familiilor de albine la nivel de județ – investiții ce deja s-au realizat și sunt funcționale.

Proiectul de modificare a PNA 2014-2016  a fost lansat în dezbatere publică și urmează să fie aprobat în ședința de Guvern pentru a fi publicat ulterior în Monitorul Oficial.