Categories
Protecţia consumatorului Ştiri

Controale la carne și brânzeturi

produsetraditionaleromanestiANSVSA a demarat un Plan Naţional de Control pentru a determina dacă există bacteria E.coli în produsele de origine animală. Astfel, urmează să fie verificate carcasele de bovine şi ovine, carnea proapătă, tocată sau preparată, dar şi laptele crud şi produsele din lapte crud.

Conform informaţiilor date de inspectorii sanitar-veterinari, vor fi prelevate probe din abatoare, supermarketuri, magazine alimentare, carmangerii, măcelării, restaurante, pieţe şi dozatoare de lapte.

Rezultatele analizelor vor fi publicate în fiecare săptămână.

Categories
Acţiunea civilă Învăţământ şi educaţie Ştiri

Produsele lactate distribuite prin programul “Laptele şi cornul” vor fi verificate de ANSVSA

pouring_fresh_raw_milk_in_glass_81992500

În perioada 22 martie – 6 aprilie 2016, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus organizarea de controale oficiale care vizează respectarea condiţiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea şi procesarea laptelui crud şi a produselor lactate, inclusiv a celor distribuite prin programul “Laptele şi cornul”.

Oficialii ANSVSA mai precizează că va fi acordată o atenţie deosebită asupra respectării condiţiilor de igienă şi a lanţului frigorific pe durata transportului, a depozitării laptelui şi a produselor lactate distribuite prin programul “Laptele şi cornul”.

Controalele inspectorilor au loc la cei care asigură depozitarea produselor lactate, precum şi la operatorii care asigură distribuţia laptelui. Sunt verificate, fermele de animale producătoare de lapte, centrele de colectare și unitățile de procesare a laptelui.

Categories
Administraţie publică centrală Bugete Ştiri

A fost aprobat bugetul pentru anul 2016 al Autorității Naționale Sanitară Veterinară

04-bani-shutterstock-25

Comisiile parlamentare reunite pentru buget-finanțe au aprobat bugetul pentru anul 2016 al Autorității Naționale Sanitară Veterinară (ANSVSA).

Potrivit proiectului de buget al ANSVSA pentru anul 2016 este prevăzută o sumă totală de 653,9 milioane de lei, în creștere cu 20,82% față de execuția preliminată pentru anul 2015, de 541,295 milioane de lei.

În 2016, cheltuielile curente ale ANSVSA vor crește cu 18,53%, și se vor cifra la 640,53 milioane, din care cheltuieli de personal reprezintă 30,306 milioane lei. Veniturile propriii ale ANSVSA sunt estimate în proiectul de buget la 8,868 milioane de lei.

Pentru proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 au fost alocate 35 de milioane de lei.

Categories
Bugete Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiect privind suplimentarea bugetului ANSVSA

190247_articol

În data de 13 noiembrie 2015, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetului ANSVSA pe anul 2015 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale.

Actul normativ pus în dezbatere are ca obiect de reglementare suplimentarea bugetului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pe anul 2015, cu suma de 1.925 mii lei la capitolul 83.01 “Agricultură, Silvicultură, Piscicultură şi Vânătoare”, din care la titlul 10 “Cheltuieli de personal” cu suma de 75 mii lei şi la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” cu suma de 1.850 mii lei.

Prezentul proiect nu presupune influenţe financiare, se realizează doar o redistribuire de fonduri în cadrul bugetului de stat între ordonatorii principali de credite.

Categories
Piaţa muncii Ştiri

Suplimentarea numărului de posturi pentru activitatea de control a ANSVSA

ansvsa
În şedinţa din 2 septembrie, Guvernul a luat măsuri în scopul asigurării controlului sanitar veterinar şi siguranţă alimentară pentru cele 32.161 de unităţi supuse controlului oficial al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Controlul oficial vizează verificarea activităţilor de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine animală şi nonanimală de pe teritoriul ţării noastre.

Astfel, printr-o Hotărâre de Guvern a fost aprobată suplimentarea cu 200 a numărului de posturi de natură contractuală, pe durată determinată, necesare efectuării activităţilor de control oficial ale ANSVSA.

Prin urmare, numărul posturilor cu atribuţii de control, pe perioadă determinată, va creşte de la 1162 la 1362.

Categories
Protecţia consumatorului Sancţiuni Ştiri

Operatorii din industria alimentară care activează pe litoral sunt amendaţi

litoral-022-640x360

În perioada 3 – 9 august, Inspectorii sanitari – veterinari care activează în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2015” au verificat 246 de operatori din industria alimentară. Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor descoperite au aplicat 19 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.200 de lei.

Conform Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), au fost controlate 126 de restaurante, 12 unităţi de tip fast-food, 9 braserii, 12 unităţi de tip bufet, 5 pizzerii, 16 baruri, 4 beach baruri, o pensiune, 37 magazine alimentare, două rulote fast food, 6 laboratoare cofetărie/patiserie, 10 cofetării/patiserii, un depozit alimentar, trei cantine, o autofrigorifică, un târg de vară, unităţi localizate în cele şapte zone de interes turistic Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Printre neregulile depistate în urma inspecţiei, se numără următoarele: neconformităţi cu privire la depozitarea şi comercializarea în condiţii necorespunzătoare a produselor alimentare, etichetarea necorespunzătoare a acestora, precum şi comercializarea produselor alimentare neconforme sau în spaţii neaprobate/neigienizate sanitar veterinar.

În urma controalelor, au fost confiscate şi retrase de la vânzare carne şi produse din carne, lapte şi produse lactate, peşte şi produse din peşte, ouă, cu o valoare totală de 59.309 lei.

Categories
Administraţie publică centrală Ştiri

Poliţia sanitar-veterinară a animalelor

122822-caini-in-adapost01
În şedinţa Guvernului din 19 august, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia.

Prin Hotărârea adoptată de Guvern se specifică explicit că instituţia se află în coordonarea ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Tot prin H.G., la nivelul ANSVSA, se înfiinţează o structură denumită “Poliţia sanitar-veterinară a animalelor“.

De asemenea se reiterează faptul că numărul total de posturi în cadrul ANSVSA este de 5.419.

Categories
Administraţie publică centrală Ştiri

Poliţia Animalelor inclusă în noua organigramă a ANSVSA

download

Potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern, Poliţia Animalelor reprezintă o nouă structură în organigrama Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Această structură va avea ca scop principal verificarea deţinătoriilor de animale dar şi sancţionarea celor care nu hrănesc sau maltratează animalele, precum şi transportarea animalelor.

 

Kuki Bărbuceanu, consilier în cadrul Direcţiei Generale Control Oficial din ANSVSA din care ar urma să facă parte şi această nouă structură, a menţionat că Poliţia Animalelor să va ocupa de controlul tuturor locurilor unde sunt ţinute animale, de la ferme, la pet shop-uri, incluzând grădini zoologice, circuri şi adăposturi, precum şi locuinţele unor deţinători, alături de transporturile de animale.

Reprezentanţii ANSVSA au discutat cu reprezentanţii consiliilor judeţene să înfiinţeze în fiecare judeţ un adăpost cu cel puţin 15 locuri pentru animale mari, pentru cazurile când vor fi confiscate animalele.

Poliţia Animalelor ar urma să aplice Legea de privind protecţia animalelor (Legea 205/2004 – act actualizat de orice program legislativ, modificată prin Legea 9/2008), Legea privind câinii fără stăpân (Legea 258/2013 pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001), precum şi Regulamentul (CE) nr. 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Câinii cu stăpân, microcipaţi până la 1 martie 2014 – proiect

Stray baby dog_119377674 copyCâinii cu stăpân trebuie microcipaţi până la data de 1 martie 2014 sau în termen de maxim 30 de zile de la fătare şi înregistraţi în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stapân (RECS), conform unui proiect de norme elaborat de ANSVSA şi pus în dezbatere publică.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a pus în dezbatere publică un proiect de norme privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân.

Proiectul de norme metodologice reglementează măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu modificări şi completari prin Legea nr. 227/2002, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr. 794/2001.

Proiectul de norme presupune activităţile, atribuţiile, responsabilităţile, regulile şi documentele referitoare la implementarea şi operarea Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stapân, pe întreg teritoriul României, prin înregistrarea cabinetelor veterinare, identificarea individuală şi înregistrarea fiecărui animal şi a evenimentelor din viaţa lor, a proprietarului acestuia, înregistrarea informaţiilor veterinare şi scoaterea din evidenţă în cazul morţii.