Tag: alimentaţie publică

  • Reexaminarea legii privind impozitul specific în turism

    Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind impozitul specific pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică. Astfel, şeful statului cere reexaminatea actului normativ pentru că nu realizează pe deplin obiectivul preconizat de legiuitor, adică necesitatea creşterii încasărilor la bugetul de stat şi promovarea unei etici în afaceri, în…

  • ANPC sancţionează unitățile de alimentație publică

    La începutul lunii mai, comisari ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au efectuat o acţiune de control a respectării dispoziţiilor legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor în unităţi de alimentaţie publică. În urma inspecţiei, s-au constatat o serie de nereguli, au fost aplicate 28 sancţiuni…

  • Fumatul ar putea fi permis în cazinouri şi pe terasele care au maximum trei pereţi – proiect

    Potrivit unei propuneri legislative, depusă la Senat de 6 senatori PSD, fumatul ar putea fi permis în cazinouri şi pe terase acoperite sau descoperite cu maximum trei pereţi. Propunerea legislativă vine cu completarea art.3 din Legea nr. 349/2002 care prevede că “fumatul este permis în spaţiile destinate teraselor unităţilor de alimentaţie publică acoperite sau descoperite, care au…

  • Verificări la circa 180 de clădiri cu risc seismic

    Primăria Municipiului București anunţă printr-un comunicat că, în ultima lună, inspectorii au efectuat verificări la aproape 180 de clădiri cu risc seismic dintre cele 357 existente pe teritoriul Capitalei. În urma verificărilor, 13 agenți economici care desfășurau activitate de alimentație publică fără autorizație de funcționare au fost sancționați contravențional cu 1.000 de lei fiecare, în…

  • 1 decembrie, zi nelucratoare şi ce drepturi au cei care muncesc în zilele de sărbătoare legală ?

    În fiecare an, pe 1 decembrie se sărbătoreşte Ziua Naţională a României, iar salariaţii au liber atunci când aceasta zi cade în timpul săptămânii. Totuşi, legea permite angajatorilor să facă excepţii în anumite situaţii. Luna decembrie aduce pentru salariaţi trei zile de sarbatoare legală în care nu se lucrează — Ziua nationala a Romaniei (1…

  • Tichete de masă în format electronic

    Propunerea legislativă privind introducerea tichetelor de masă în format electronic a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Cardurile vor permite utilizatorilor să aibă o evidenţă clară a sumelor folosite în baza contractelor încheiate cu angajatorii şi unităţile de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantinele-restaurant şi bufetele din Romînia. De asemenea, tichetele de masă emise pe suport electronic…