Consiliul a decis să își modifice bugetul anual pentru a acorda Germaniei, Belgiei, Spaniei, Țărilor de Jos, Luxemburgului, Greciei și Austriei suma de 668 de milioane EUR ca ajutor de urgență în caz de dezastre. Banii vor fi folosiți pentru repararea daunelor provocate de catastrofele naturale majore care au lovit aceste șapte state membre în 2021.
Tag: ajutor de urgenta
Hotărârea nr. 1189/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1082/2021, prevede acordarea unor ajutoare de urgenţă.
Aşadar, s-a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 3.215.700 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pe anul 2021.
În Monitorul Oficial nr. 577/2021 a fost publicată Legea nr. 158/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Guvernul a aprobat printr-o Hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 297.500 lei pentru sprijinirea a 88 familii și persoane singure care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau accidente, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială, astfel: