Tag-Archive for » admitere liceu «

Admiterea la liceu ar putea fi reintrodusă începând cu anul școlar 2020-2021 în situaţia în care parlamentul va aproba o modificare la Legea educației.

Propunerea ar fi motivată de faptul că o mai bună competiție ar conduce la o mai bună orientare în carieră a elevilor și la o revigorare a învățământului profesional.

Propunerea ar fi fost testată în grupuri compuse din profesori și părinții, şi supusă unui sondaj realizat pe un eșantion de peste 25 de mii de oameni. Iar potrivit rezultatelor, gradul de favorabilitate în cazul admiterii la liceu ar fi de 80%. Mai mult …

admitere liceuAdmiterea la liceu sau la școala profesională marchează o treaptă importantă în viața fiecăruia. De aceea, este important ca elevii să cunoască din timp cum se va organiza acest examen, când au loc înscrierile și când este programat examenul propriu-zis.

Pentru că timpul zboară și este bine ca elevii să aibă timp să se poată pregăti pe îndelete, legiuitorul a elaborat Ordinul MECS nr. 5082/2015 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul 2016-2017 care a fost publicat în Monitorul Oficial 711 din 21 septembrie 2015. Mai mult …