Categories
Învăţământ şi educaţie Ştiri

În România există calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație

universitate-studenti-600x400În cadrul conferinței “Educația RE-sursă economică”, președintele Autorității Naționale pentru Calificări, Tiberiu Dobrescu, a precizat că în România există calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație.

“La ora actuală, în învățământul superior pe nivel de calificare 6, adică nivelul licență, există în registrul național al calificărilor din învățământul superior 567 de calificări. Dacă am pune pentru fiecare cel puțin trei ocupații, asta ar însemna cam 1.500 de ocupații numai pe zona de licență. Dacă adăugăm și specializările de la programele de masterat, care în registru sunt trecute undeva la 1.500 de specializări, care, la rândul lor, dacă am trece cel puțin o ocupație pentru fiecare calificare ar reieși un număr de vreo 4.000 și ceva de ocupații aferente numai învățământului superior. La nivel european, pe zona de calificări de nivel 6, există între 80 și 100 de calificări și noi avem 567 înregistrate. Avem calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație”, a declarat Dobrescu.

Acesta a informat că ţara noastră s-a angajat ca până în anul 2020 să aibă cel puțin 27% din populația în vârstă de 30 — 34 de ani cu educație superioară.

În acelaşi timp, Constantin Postoiu, consilier în cadrul Cabinetului premierului, a declarat că România are o rată a abandonului școlar de 19,1%.

Făcând o referire la învățământul profesional, Postoiu a menţionat că în 2015 peste 55.000 de elevi urmau învățământul profesional cu durată de 3 ani și circa 10.000 — învățământul cu durată de 2 ani.

Categories
Învăţământ şi educaţie Ştiri

Reducerea abandonului școlar și universitar

concurs-cadre-didactie_4115Pentru Proiectul privind învățământul secundar care are ca obiectiv principal reducerea abandonului școlar și universitar, Banca Mondială a decis acordarea unui împrumut de 200 de milioane de euro, declară Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Reamintim că proiectul include finanțări acordate liceelor pentru a veni în sprijinul elevilor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat și admiterea în învățământul superior și care au nevoie de cursuri suplimentare de pregătire, consiliere și îndrumare.

De asemenea, suplimentar, universitățile publice vor primi finanțări pentru derularea unor activități de pregătire suplimentară, tutoriat, coaching, programe de vară tip “punte” între licee și universități, precum și pentru dezvoltarea unor centre de învățare. Sprijinirea acțiunilor extracurriculare sau pentru dotări, intervențiile directe de la nivelul unităților de învățământ, de asemenea sunt vizate în proiect dar și intervenții sistemice, cum ar fi revizuirea programelor școlare, perfecționarea cadrelor didactice și revizuirea unor aspecte legate de cadrul național de evaluare și examinare menite a îmbunătăți calitatea educației în ciclul secundar superior.

Categories
Învăţământ şi educaţie Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Ajutoare pentru familiile nevoiaşe cu copii de vârstă şcolară

lc+olesea
Potrivit unei iniţiative legislative familiile nevoiaşe care au în întreţinere copii de vârstă şcolară vor beneficia de ajutoare sociale doar în condiţiile în care copiii vor frecventa fără întrerupere cursurile şcolare.

Printre iniţiatorii proiectului se enumeră deputaţii Ioan Oltean, Roberta Anastase, Claudia Boghicevici, Alexandru Nazare, Andreea Paul, Gheorghe Ialomiţianu, Mircea Toader, Raluca Turcan, Adriana Tuşa, Szabó Odön (UDMR) etc.

Programul legislativ privind completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat urmăreşte diminuarea fenomenului de abandon şcolar, care a căpătat proporţii îngrijorătoare în ultima perioadă, cei mai afectaţi de acest flagel fiind copiii proveniţi din categoriile sociale defavorizate.

Deputaţii au propus ca inspectoratul şcolar să transmită agenţiei teritoriale situaţia privind frecventarea cursurilor de către aceşti copii, iar plata ajutorului social să fie sistată în cazul în care se constată existenţa a peste 100 de absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar.

Categories
Articole Învăţământ şi educaţie Protecţie socială Social

Beneficiezi de ajutor social? Absenţele copilului tău te-ar putea lăsa… lefter!

sclOdinioară, ne lăudam cu performanţele şcolii româneşti! Acum, plecăm capul ruşinaţi ori devenim indignaţi după ce ni se reaminteşte că suntem fruntaşi în Europa la analfabetism şi că, în plus, suntem exportatori de infracţionalitate.

Analfabetismul e strâns legat de comportamentele antisociale şi de lipsa de acces pe piaţa muncii. Dacă de la un adult nealfabetizat, necalificat în vreo meserie, ne-am putea aştepta să îngroaşe rândurile răufăcătorilor, nici de la un copil căruia îi e barat accesul la învăţământul obligatoriu, nu putem avea, din nefericire, aşteptări foarte mari, pentru viitor.