Vom avea un nou tip de pensie!


Persoanele care locuiesc în Uniunea Europeană se vor putea bucura de o nouă schemă de pensii private.

Noua schemă de pensii private paneuropene va ajuta cetăţenii UE să economisească mai uşor chiar dacă se mută în alt stat membru UE.

Comisia pentru Afaceri Economice a Parlamentului European a adoptat un cadru juridic pentru un nou produs paneuropean de pensii personale (PEPP), care va avea caracteristici standard la nivelul întregii Uniuni.

Totuşi, pensiile paneuropene vor intra în competiţie cu produsele naţionale, oferind o varietate mai mare celor care vor să economisească.   Ca şi alte sistemele de pensii administrate privat, schema paneuropeană va oferi persoanelor o soluţie voluntară şi complementară sistemelor publice de pensii. Banii puşi deoparte în schemele de pensii private sunt investiţi în diverse instrumente financiare, iar – în unele cazuri – contribuţiile personale beneficiază de beneficii fiscale, precum scutirile de impozite.   În întreaga Uniune, sunt o sumedenie de produse de economisire în vederea pensiei, dar PEPP intenţionează să devină o alternativă simplă, cu caracteristici standard şi costuri transparente, care poate fi vândută în toate statele membre.

,