Veşti proaste pentru studenţi! Călătoria cu trenul va fi gratuită dacă sunt respectate unele condiţii


trenOrdonanta de Guvern prin care studenţii primeau gratuitate la transportul pe calea ferată ar putea ieşi cu modificări substanţiale din Parlament.

Ordonanţa de Urgenţă 2/2017, care a stabilit ca studenţii vor putea călători gratuit cu trenul în orice direcţie şi ori de câte ori doresc începând de la 1 februarie, ar putea să fie în curând modificată. Actul este în prezent în lucru în comisiile permanente ale Senatului, unde s-au propus 2 modificări substanţiale.

Astfel, în comisia de Buget s-a propus ca gratuitatea să se aplice doar “pe distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ la care frecventează cursurile”. O alta modificare propusă în aceeaşi comisie a fost ca măsura să li se aplice şi elevilor din clasele IX-XII. Ambele amendamente au fost admise.

De asemenea, în comisia pentru munca, familie şi protecţie socială s-a adoptat o modificare prin care de gratuitate beneficiază doar studenţii “cu vârsta de până la 35 de ani” (în textul iniţial nu există nicio limită de vârstă).