Veşti bune! Regiunea Nord Est nu mai este cea mai săracă din UE


descarcarenestRegiunea nord est nu mai este cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană, a anunţat directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est (ADRNE),  care a menţionat că acest lucru arată că regiunea nord est are un ritm de dezvoltare mai accelerat.

Directorul Executiv a susţinut că „Nu suntem cea mai săracă regiune din UE. Avem o veste bună. Nu mai suntem ultima regiune din UE, suntem pe locul cinci de la coadă. Ceea ce este important pentru că arată că ritmul nostru de dezvoltare este mai accelerat decât al altor regiuni”.

El a mai spus că se lucrează la brandul regional, care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul anului 2017.

El a mai declarat că ADRNE îşi propune să-şi extindă activitatea şi dezvoltarea economică şi socială să fie realizată prin alte instrumente decât programele operaţionale pentru că deja se pune problema ca în exerciţiul financiar 2020-2026 să apară modificări în distribuţia fondurilor europene. „Important este să punem bazele dezvoltării prin resurse proprii, prin valorificarea poteţialului şi oportunităăţilor pe care le avem deja. Avem iniţiative, avem oportunităţi de dezvoltare, avem strategie, suntem regiune pilot în câteva proiecte europene”, a mai declarat directorul executiv al ADRNE.