Veşti bune la început de săptămână! ROBOR în scădere!


ROBOR 3M scade semnificativ la 3,34%, faţă de 3,38%, nivelul de vineri. Şi indicele ROBOR 6M 3,53%, faţă de 3,58%.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,34%, faţă de 3,38%, nivelul de vineri.  Joi, 25 octombrie ROBOR 3M a atins cea mai ridicată valoare din 6 august 2018. Săptămâna trecută, indicii ROBOR la trei luni şi la şase luni au crescut puternic.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,53%, faţă de 3,58%, nivelul de vineri. Joi, ROBOR 6M a atins cea mai ridicată valoare din 5 martie 2014 (3,58%, faţă de 3,61%). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.