Va fi realizat un studiu privind românii din diaspora!


Guvernul v-a finanţa realizarea unui studiu privind românii din diaspora. Astfel, s-a aprobat prin Hotărâre plata unei contribuții financiare de 75.000 de euro la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru realizarea unui studiu privind comunitățile românești din străinătate.

Studiul vizează în principal: dimensiunea comunităților românești rezidente în statele membre OCDE, principalele state de destinație, repartizarea geografică a grupurilor specifice, statistici privind distribuția pe vârste, gen, nivel de educație, statut pe piața forței de muncă, principalele domenii de activitate, analiza comparativă cu alte comunități din diaspora. De asemenea, studiul va include informații cu privire la principalele motive ale emigrării și factorii care ar putea determina revenirea în țară, tendințele actuale în comparație cu comunitățile din alte state de emigrație, evoluții în domeniul emigrării și al repatrierii. Documentul va fi finalizat și transmis părții române în termen de 18 luni de la plata contribuției.