Unii români vor fi obligaţi să îşi schimbe permisele de conducere, paşapoartele şi cărţile de identitate


Toţi românii al căror nume conţine litera „î” sau care provin din localităţi a căror denumire conţine această literă la interior vor fi nevoiţi să îşi schimbe buletinele, paşapoartele sau permisele de conducere.

Un proiect votat joi în Senat prevede că toate localităţile vor folosi în denumirea lor litera ”â” în locul literii ”î”, conform regulilor Academiei, iar toate actele de identitate vor trebui schimbate în acest sens vor trebui schimbate în acest sens.

Proiectul de lege va ajunge în scurt timp la preşedintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Măsura a fost propusă în condiţiile în care, după 1989, litera „î” în interiorul cuvintelor a fost înlocuită cu litera „â”. În unele cazuri, numele localităţilor a fost modificat astfel încât să respecte regulile corecte de grafie, aşa cum este cazul oraşului „Cîmpulung”, a cărei denumire a fost schimbată, în 1994, în „Câmpulung”.

Înscrisurile oficiale emise până la intrarea în vigoare a noii legi, în care denumirile sunt înscrise cu ”î”, îşi vor păstra însă valabilitatea.